Cantu quintu

../4 ../6 IncludiIntestazione 7 marzo 2023 75% Da definire

4 6
[p. 239 modifica]

CANTU QUINTU.


ARGUMENTU

     L’Accidenti l’Eroi guida, e proteggi;
Facennu pr’iddu insoliti prodiggi;
Di pernottari in rumitoriu eleggi
Sanciu: e veni c’un monacu a litiggi;
Don Chisciotti d’un Magu a li dispreggi
Dà ad un Giganti, e un vausu trafiggi;
Dipoi cu Sanciu per un sbija-sonnu
Si dannu pugna e cauci quantu ponnu.
1
     Soli ingerirsi tra l’umani affari
Un certu non-so-chì, figghiu putenti
Di la Fortuna; solitu scherzari
Cu tutti; ed è chiamatu l’Accidenti:
Chistu in jochi di sorti esercitari
Soli l’imperiu so, li soi portenti;
E tannu godi, e nni ávi cuntintizza,
Quannu lu jucaturi cchiù si stizza.

[p. 240 modifica]

2
     Regna ancora a lu nasciri di tutti;
Iddu fa li vassalli, e li patruni,
Cui fa nasciri in tetti, e cui fra grutti;
Cui bassu, cui mircanti, e cui baruni;
Iddu forma li beddi, iddu li brutti;
Perciò a li boti un érramu jippuni
Fa cchiù fracassu, cchiù gala, e cchiù scrusciu.
Di lu cchiù riccu e usfrazzusu cantusciu.
3
     Benchì è fraschetta, non ostanti è tali,
Chi affari di rimarcu, e d’impurtanza
Li ruina c’un ciusciu, e tantu vali,
Chi scoti ad Astria stissa la valanza;
Mai si previdi, d’improvisu assoli;
Pirchì s’ammuccia in qualchi circustanza;
L’armi soi sù impalpabili invisibili,
Nun si cci bada, e puru sù terribili.
4
     Perciò spissu è fatali, pirchì sgridda,
Ammucciatu ’ntra baddi di scupetta;
Ora si occulta dintra ’na faidda;
E fa tuttu ddu dannu, chi ’un s’aspetta;
Ora s’agnuna dintra ’na pupidda
D’un maritu gilusu, e si diletta
Li contrabanni scopriri, e li ’mbrogghi
Di la fidili ad autru, amata mogghi.
5
     Stracanciatu di notti soli jiri;
Si ammuccia ’ntra purtuni, e cantuneri;
Cu vacabunni cci mustra piaciri;
Poi lu so sbiju sunnu li sumeri,
Li proteggi, e li pigghia a ben vuliri,
Li tratta pri parenti, e amici veri;
Siccomu ancora è ’n’amicu viraci
Di li bizzarri, capricciusi, e audaci.
6
     Infatti di l’audacia, e bizzarria,
Di l’Eroi nostru s’era innamuratu;
’Ntra periculi gravi l’assistia.
Indivisibilmenti cc’era allatu;
Perciò vittoriusu nni niscia
Da tant’imprisi in cui s’avia ficcatu;
Nè criditi chi ancora moribunnu
Lu lassi stari di lu ciumi a funnu.
7
     ’Ntra li visceri alpestri di lu munti
Per occulti canali, e obbliqui vini,
Trapilavanu l’acqui, chi poi junti
’Ntra li cavi voragini, a la fini
Sbuccanu impetuusi, e fannu frunti
A váusi, e grutti, e a forza di ruini
S’ánnu ’ncavatu ’ntra la rocca dura
’Na strata suttirrania, ed oscura.
8
     Incognita a lu munnu, e a li viventi,
Scurri un gran trattu l’unna in cechi grutti,
Po’ a pedi di lu munti li soi argenti
Mustra in facci lu suli, e avviva a tutti;
Bagna l’aperti campi a passi lenti
Fecundannuli d’erbi ciuri, e frutti;
Cadi in vaddi, entra in silvi, e s’incamina
Cu murmuriu suavi a la marina.
9
     Di la cava voragini a lu funnu,
Unni cecu lu ciumi scaturia,
Già cadutu l’Eroi, l’agira ’ntunnu
Lu vortici, chi strepita, e firriia:
Ma l’Accidenti, ch’è sempri fecunnu
Di menzi, pri cui teni in sua balia,
Lu sulleva, e a chidd’unna lu cunsigna,
Chi scurri sutta placida e benigna.
10
     ’Ntra un lettu accussì morbidu sdrajatu,
L’umidi passi di l’acqui assecunna;
Pallidu, semivivu e rilassatu,
Cu nenti cibu, e viviri, chi abbunna;
Cussì scurriu gran trattu l’incavatu
Suttirraneu canali, e quannu l’unna
A pedi di lu munti sbuccau fora,
Sbuccau cun idda Don Chisciotti ancora.
11
     A lu sbuccari detti un sammuzzuni;
S’attufau sutta, e visitau lu funnu;
Senza siti tummau cchiù d’un vuccuni;
Poi vinni supra lassu, e moribunnu;
Eccu nun ciata cchiù, nè lu pulmuni
Dà l’aliti magnanimi a lu munnu;
Lu sangu ’un gira, l’anima è sopita
’Ntra ’na vera parentisi di vita.
12
     E manu, e testa, e gammi, e coddu, e vrazza
Sù senza sensu di l’unna in balía,
L’unna li movi, l’unna l’arrimazza,
L’unna li gira, l’unna li carría;
Finalmenti lu ’mbrogghia, e lu ’mbarazza
’Ntra junchi, e cannizzoli, e si ’un juncía
Unu, chi dda vicinu aveva l’ortu,
A la surda e a la muta sarria mortu.
13
     Lu sulitariu Sanciu afflittu, e mestu,
Allattu ïa di lu ciumi pinsitusu:
Quantu, diceva, oimè! sfumanu prestu
Li spiranzi di l’omitti cca ghiusu!
Oh chi munnu ’mbrugghiatu, e senza sestu!
Beatu cui in sua casa stà oziusu;
Cchiù chi si cerca, e chi si gira ’ntunnu,
Cchiù ’mbrogghi, e guai si scoprinu a stu munnu.
14
     Sempri áju avutu, oimè, sti sentimenti!
Ma lu patruni, e li soi gran librazza
Mi ánnu ’nsaccatu, oimè! ca sti saccenti
Sù armali, e nun discurrinu capazza!
Stu grann’omu, chi struggi ’ncantamenti,
Chi spila a li giganti li mustazza,
Chi raddrizza li torti a manu franca,
Pirchì ’un raddrizza a mia lu nasu, e l’anca?
15
     Quantu nni paghiría si lu vidissi!
Chi sfogu vurria fari contra d’iddu!
Oh li soi libbra ’mputíri l’avissi!
Certu ’un cci farria sentiri cchiù friddu!
Mi ammagava cu chiacchiari, e prumissi,
E m’infasciava comu un picciriddu!
La duttrina, e valuri, eu mi cridia,
Ch’eranu boni cosi, e sù pazzia.

[p. 241 modifica]

16
     Quali beni a lu munnu ánnu fruttatu
La duttrina, e valuri di li genti?
Liti, guerri, omicidii, pri cui è statu
Oppressu lu bon cori e l’innoccenti;
Tanti librazza, chi s’ánnu stampatu,
’Annu fattu lu munnu, cchiù clementi?
Chi fors’ora ’un s’arrobba, e pudditria,
Comu un tempu senz’iddi si facia?
17
     Chi forsi sannu cchiù di mia taluni
Chi ánnu sfugghiatu librazza, e scritturi?
Chi ’un fui prisenti quannu lu patruni
Argumentava cu quattru dutturi?
Cui trattava lu suli d’un putruni,
Chi stava fissu, e sodu di tutt’uri;
Chi dicía, chi girava comu un mattu;
’Nsumma nun si conchiusi nenti affattu.
18
     Ch’áju bisognu di la sua duttrina,
Pri godiri l’invernu di lu suli?
Senza l’anatomia, e la midicina,
Chi ’un áju fattu pudditreddi, e muli?
Dunca a chi servi la sira, e matina
Sfasciarinni la testa suli suli?
Tutti li librarii ammuntuati
Sunnu civa di corna allammicati.
19
     Cu sti riflessi aggiustati, e maturi,
(Ch’è l’unicu vantaggiu, e lu reali,
Chi nni procaccia lu viaggiaturi
’Ntra coddu, e gammi rutti, ed autri mali)
Sanciu jeva pinsannu a l’avventuri,
E conchiudeva, ch’era statu armali;
Ma supra tuttu poi l’amareggiava,
Ca troppu tardu, oimè! si nni addunava.
20
     Junci duvi lu ciumi, in dui spartutu,
Lassava ’mmenzu un’isuletta asciutta,
E un ponti vecchiu, e quasi già cadutu,
Grida pietati all’acqua, chi cc’è sutta;
Un rumitoriu simplici, e spirutu
’Ntra cersi antichi, e frassini s’ingrutta:
Cca, dici, d’alluggiari áju spiranza,
Si lu ponti ’ntra l’acqua ’un mi sbalanza.
21
     Passa a gran stentu all’autru latu, e scinni
’Ntra l’isula, unni trasi, e s’incammina:
Lu mischinu in guardarla si sovvinni
Di chidda, chi cridia tantu vicina;
Lu meu serviri, oimè, stu premiu ottinni!
Qual’isula lu celu mi destina!
Unni sunnu li trumi, e li tammuri,
Pri fari omaggiu a lu Cuvernaturi?
22
     Chi bedda gala chi portu cu mia!
Li scarpi rutti, un cileccu sfardatu.
’Na causa chi tutta pinnulia.
Un’anca zoppa, e lu nasu tagghiatu!
E certu chi vol’essiri risia,
Truvari alloggiu, e ’un essiri pisciatu;
Oh vicenni di munnu! oh stravaganza!
Nun cc’è ’ntra li pizzenti cui mi avanza.
23
     Trasi ’ntra un urticeddu assai restrittu
D’insalati diversi, e pitrusinu;
Cc’è l’amenta, chi smovi lu pitittu,
Mastrozzu, matricála, e gersuminu,
Dui rumiteddi cu lu mussu afflittu,
Discurrennu sidevanu vicinu;
Sanciu s’accosta, e cu li manu ’mpettu
S’inchina dumannannuci ricettu.
24
     D’unni veni? cui sì? chi vai facennu?
Unu di ddi rumiti cci addimanna,
Sanciu rispusi: patri riverennu,
Jeu vegnu d’una rustica capanna;
’Aju giratu pri cumprari sennu
Di cca di dda ramingu in ogni banna;
Finalmenti ’mmiscatu cu lu fangu
Truvainni un pocu, ma mi custa sangu.
25
     A costu d’anchi rutti, e nasi muzzi,
Di affanni, di travagghi, e di spaventi,
Di suspiri, di lagrimi, e sugghiuzzi,
Di fami, e siti ed autri patimenti,
’Aju vistu e tuccatu cu manuzzi,
Chi mai cci foru un munnu cchiù potenti,
Cchiù granni, cchiù sollenni, e famusuni
Asini, quantu mia, e lu meu patruni.
26
     Era longu, era siccu, e assimigghiava,
Tuttu scurciatu a vostra riverenza;
A lu parrari li genti ammagava,
Ed ogni sua palora era sentenza,
Jeu cu la vucca aperta l’ammirava;
Ma ’un cc’è bugiarda cchiù di l’eloquenza:
Cosi, chi ’un si putianu imaginari,
Vi li faceva vidiri e tuccari.
27
     Si fussi iddu ora cca a lu nostru latu,
Vui sarrissivu un magu in carni, e ’nnossa,
Un colpu ’ntesta ’un vi sarria mancatu,
O una scorcia di coddu grassa, e grossa;
Lu viditi stu nasu, ch’è tagghiatu?
Iddu mi lu tagghiau dintra ’na fossa;
E fratantu ’un criditi ca jucava,
Si poi spiati ad iddu, mi stimava.
28
     Aveva un primu motu bestiali;
Ma a trattarlu era poi ’n’apa di meli;
Tinía massimi eroici, e reali;
E ’ntra lu cori so nun cc’era feli;
Cu tuttu ciò patía d’un certu mali,
Ch’essennu ’nterra si cridia a li celi,
Mendicu, si crideva un signurazzu,
Dijunu saziu, ’nsumma era un gran pazzu.
29
     Nni menti pri la gula, anima ’ngrata,
Lu rumitu gridau comu un liuni;
Chista è la fidi chi tu m’ái jurata?
Cussì si parra di lu to patruni?
S’in canciu di la mia tagghienti spata
Nun mi truvassi cintu stu curduni,
E si tu fussi un paru miu a stu puntu,
Di zoccu ái dittu mi darissi cuntu.

[p. 242 modifica]

30
     Sanciu ristau ’na statua di marmu,
Trasiculatu, e pri lu gran spaventu
Lu mancu mancu appi a scurzari un parmu,
Tantu si rannicchiau ’ntra ddu momentu;
Tali ’na pasturedda di pocu armu,
Chi mentri stà scippannu da un sarmentu
’Na rappa di racina, vidi in chidda
Un scursuni, chi d’ira ardi e sfaidda.
31
     Intantu umili e mestu s’inginocchia;
A lu patruni so caru, e timutu,
Vasa li pedi, abbrazza li dinocchia,
Cci addimanna pirdunu, e poi fa vutu,
Chi si videva ’na ficu, un’aprocchia,
Un cavulu di ciuri arripuddutu,
Duvrà sempri parrari beni d’iddu,
Pri lu timuri ch’iddu, ’un fussi chiddu.
32
     Cu lu talentu so lucidu, e nettu,
Ma nell’antichi scoli cultivatu,
Don Chisciotti accettau dd’attu imperfettu,
Pirchì partía da un omu limitatu;
Cussì l’abbrazza, e si lu strinci in pettu,
L’assicura d’avirlu pirdunatu,
E l’incoraggia poi cu vuci amica,
Di riturnari a la saggizza antica.
33
     Ah Sanciu! Sanciu! ah ingratu, cci dicía,
Quantu ti trovu, aimè! quantu diversu!
Comu scurdasti la cavallaria!
L’anticu zelu, aimè, comu l’ái persu!
Comu ti trovu senza pulizia,
’Ntra tanti erruri sprofundatu, e immersu!
Ah! nun cridia, chi mi siccava in ciuri
Sta pianta, chi adacquai cu li suduri.
34
     Signuri, è tempu già di disingannu,
Già cci áju vistu li cosi a lu funnu;
Dicía Sanciu, chi jamu firrijannu?
Chi nni spiramu cchiù da chistu munnu?
Quali acquisti nni jamu lusingannu?
Si pri nni siminati nun cci sunnu!
Sta terra ’un sapi daricci autri frutti,
Chi disgrazii, amarizzi, ed anchi rutti.
35
     Qual’isula mi resta cchiù a spirari
Da una sorti accussì cruda, e nimica,
Chi sempri, aimè, mi porta a sdirrupari,
E chi di mali in pessimu m’intrica?
Anzi di chista stissu t’ái a prigiari,
L’Eroi ripigghia, bon’è ca ’un t’è amica,
La sorti è donna, e a lu peju s’appigghia,
E l’asini, e li bestii alliscia, e strigghia.
36
     La sorti è pazza, ed è di geniu vili;
Chi nun accorda mai li soi favuri,
Chi a li genti cchiù infami, e cchiù crudili,
A latri, ad usurarii, e tradituri,
Lu veru Eroi con animu virili
Li doni di la sorti l’á in orruri;
Pri mia lu miu triunfu cchiù bizzarru
Sarrà di strascinarla a lu me’ carru.
37
     Sanciu, doppu chi metti a mussiari,
Dici: sti cosi sunnu beddi, e boni,
Cioè quannu s’avissiru a stampari
Dintra un poema, o ’ntra un’orazioni,
Ma no quannu nni manca lu manciari,
O quannu la miseria nni scomponi;
Si si camina cu sorti cuntraria,
Virtù, e valuri sunnu botti all’aria.
38
     L’Eroi prorumpi, oimè, chi cosa sentu!
In bucca di un allevu miu sti senzi!
Cui dunca in tantu miu travagghiu, e stentu
Mi á salvatu sin’ora? cui ti penzi?
Cui dunca da l’orrennu ’ncantamentu,
Da pelaghi profunni, e abissi immenzi
Mi purtau vivu a sti parti sicuri?
Cui fu? la mia virtù, lu miu valuri.
39
     Cun iddi allatu intrepidu, e costanti
Vegnu di visitari nautru munnu;
Dda nascinu li gioi, e li diomanti,
Dda li mineri preziusi sunnu;
Mi assaltau la disgrazia a l’istanti,
Ma nun mi potti mai cacciari a funnu;
Un torrenti m’agghiutti, ma poi sanu,
Mi salva la pietà dun ortolanu.
40
     Ma tralasciannu li gran maravigghi,
Ch’eu vitti ’ntra ddi pelaghi profunni,
(Sia tua gloria, virtù, chi sempri vigghi
Pri ajutari a li toi, nè ti cunfunni)
Doppu d’aviri scursi tanti migghi,
Jeu vinni sanu e salvu supra l’unni;
Ma però sarria mortu intirizzitu,
Si dda a casu ’un juncía certu rumitu;
41
     Chi unitu all’ortolanu pïetusu
Mi portanu a la sua cedda vicina;
Dda mi sfigghianu l’elmu ruginusu,
L’autr’armi, e la curazza suprafina;
Mi spogghianu di susu fina jusu,
Mi asciucanu, e m’annettanu la rina;
E pirchì ’un cc’eranu autri vistimenti,
In abitu ristai di penitenti.
42
     Signuri, dici Sanciu, eu timu assai,
Chi la sorti di nui si nni diverti;
Ammunsidannu va guai supra guai,
Tutti reali, tutti veri, e certi,
E la feliciù nun mustra mai,
Chi ’ntra sonni, cimeri, e cosi incerti;
Senza vidirla curremu a tantuni,
Ed idda sfui, comu parpagghiuni.
43
     Già nni pari pusata vascia vascia,
E nui cci jamu calati calati;
Già già si pigghia, già s’afferra, ed ascia,
Ma poi strinciti, e nenti vi attruvati:
Si mustra arrerri, ni tenta, e nni ’nfascia,
E nui scurdannu li burli passati,
Turnamu ad idda, poi lu ciatu manca,
Apremu l’occhi, e nni battemu l’anca.

[p. 243 modifica]

44
     La sorti a miu pariri si assimigghia
A lu turnaru, e nni semu lignami:
Nni fa strúmmuli d’unu, d’autri brigghia,
D’autru ghiummína, o fusi pri li dami,
Lu fusu trova sempri cui cci vigghia;
La strúmmula firrija pri la fami;
Lu ghiummínu s’intrica tutti l’uri;
Brigghiu è trastullu di li criaturi.
45
     A mia m’ávi pri brigghiu, e cci scummettu,
Pirchì si nni á sbiatu a crepa-panza;
A pinsari di vui nun mi cci mettu,
Ma criu ca nun vi tratta cu crianza;
Nni teni ’mpedi, ma ’un è tuttu affettu;
Nni pigghia ’mmanu, ma poi nni sbalanza;
E forsi ancora sazia ’un è di nui,
E avirrà robba assai pri tutti dui.
46
     Pirchì cu’ è natu pri fari la strúmmula,
Gira, e firría, ma sempri è a ’na banna;
In ch’è tisu, e in chi fa cazzicatúmmula;
Cui pri brigghiu la sorti lu cunnanna,
La testa si farrà búmmula búmmula;
Ma non pri chistu la sorti tiranna
Si placa, o cedi, o cancia di pinseri;
E si lu spinci, è pri ghittarlu arreri.
47
     Ah sceleratu! Don Chisciotti esclama,
A turcu cani fidi di Maumma!
Tu cridi chi la sorti è qualchi dama
D’altu putiri, e d’autoritati summa?
Sorti da li filosofi si chiama,
Lu resultatu, o siasi la summa,
Chi dà lu nostru liberu operatu
Cu l’ostaculi fisici assummatu.
48
     Siasi ’nzoccu sia rispusi Sanciu,
Una cosa è sicura, ed evidenti,
Ch’eu si ’un travagghiu, e si ’un sudu ’un manciu,
Ed autri sedi, mancia, e stà cuntentu;
E st’ostaculi stissi, si nun scanciu,
Chi vi parinu a vui cosa di nenti?
Fannu un muru di brunzu, e forsi cchiui,
Ch’è situatu ’ntra la sorti e nui.
49
     Don Chisciotti fratantu era vutatu
Cu l’occhi a la muntagna, e riflittia;
Quann’eccu un gran giganti smisuratu,
Chi pri dda costa rapidu curria;
Er’áutu cchiù d’un migghiu, e aveva allatu
’Na mazza (comu ad iddu cci paria)
Chi a ’na calata sula era bastanti
A scafazzari un tauru, o un elefanti.
50
     D’un gluriusu ardiri eccu s’accenni,
E grida: all’armi, olà, vegna la spata,
Vegna la lancia, e l’autr’armi tremenni;
Addiu tonica, e vita arripusata.
Sanciu chi lu motivu nun cumprenni,
Resta sturdutu, comu si pitrata
Avissi avutu ’ntesta, poi ripigghia:
E mali forsi chistu, chi vi pigghia?
51
     Chi vi abbinni? chi fu? Guarda, rispusi,
Ddu giganti, chi curri ’ntra dda costa?
Comu avanza li rocchi machinusi!
Comu a gran passi versu nui si accosta!
Sanciu a li primi accenti si confusi;
Poi cu la facci pallida, ma tosta,
Guarda, ed osserva l’umbra, chi ghittava
Un grossu nuvuluni, chi passava.
52
     S’arrisetta lu sangu, e respirannu,
Chi semu miserabili! poi dissi;
Quant’omini si vannu inquietannu
Pri nuvuli, e per umbri uguali a chissi!
Si cirnemu, e si jamu esaminannu
Li causi di li cóluri, e li rissi,
Truvamu, chi sti mostri, e sti giganti
Sunnu nuvuli, ed umbri tutti quanti.
53
     Cu sti riflessioni veri, e giusti,
Sù saviu cchiù di l’autri, già lu viu;
Ma saviizza, aimè! quantu mi custi!
Sti avanzi si sù fatti a costu miu!
L’Eroi fratantu cu l’armi robusti,
Tuttu spiritu, focu, arduri, e briu,
Va girannu la spata, e sfida a morti
Lu mostru, chi paría superbu, e forti.
54
     Cussì ’ntra primavera lu sirpenti,
Lasciata già la vecchia spogghia nuda,
Superbu di la nova, ed insolenti,
Mustra tri lingui, e stà supra la cuda.
Sanciu cci dici: e via cu st’armamenti,
Chi criditi di pigghiari a Buda?
Ma l’Eroi risolutu grida forti:
Cca nun cc’è menzu, o fama eterna o morti.
55
     Eccu s’abbija versu lu giganti,
E mustrannu ch’è mastru di la guerra,
Isa lu scutu di la testa avanti,
Ora s’inquarta, ora si abbassa a terra,
Ora stenni lu vrazzu fulminanti,
Ora si scopri tuttu, ora si serra,
Ora si affretta, ed ora fa li passi,
Comu si appuntu l’ova scarpisassi.
56
     Cussì lu gaddu d’India quannu abbeni
Lu cani, chi camina lentu lentu,
Sbrogghia la nnocca, lu cuntempla beni,
Dipoi va unciannu comu un utru a ventu,
Stenni lu coddu, ’nzaja, e poi si teni,
Avanza un passu, e poi si para attentu,
Si concerta superbu, e pitturutu,
Poi sbruffa pri li naschi un gran stranutu
57
     Tali lu nostru Eroi ’ntra l’armi chiusu,
Si avanza arditu cu la spata in áutu,
E da guerreru espertu, e cautelusu
Cerca lu so vantaggiu, e marcia cáutu;
Scopri di lu nimicu machinusu
Lu ciancu disarmatu; e jetta un sáutu;
Eccu disigna ’na gran botta dritta,
Ma cci trasi ’ntra l’occhi ’na muschitta.

[p. 244 modifica]

58
     Sta muschitta, chi intattu lu so onuri
Pensau di conservari, jia fuennu
Un muscagghiuni, chi d’impuru amuri
Ardía per idda, e la vinía strincennu;
Già già la junci cu trasportu, e arduri;
Idda vicina a lu gran passu orrennu,
Trasi ’ntra l’occhi, e eleggi lu so giru
Pri onestu reclusoriu, e ritiru.
59
     Però chi certi istorici accurati
Vonnu, chi ’ntra stu fattu singulari
Cci fussi intelligenza di li Fati,
E chi si vosi apposta cuncirtari;
Jeu lassu a locu so la viritati,
Pinsativilla vui, comu vi pari;
’Nsumma l’insettu, benchì vili, è tantu,
Chi l’Eroi nun pò téniri lu chiantu.
60
     Tu chianci Don Chisciotti! Ah già comprennu,
Chista è la parti machinali, e bassa,
Pirchì l’insettu, è dintra, e va puncennu:
Si premi l’occhi, e lu licuri abbassa;
Ma sti lagrimi, oimè! pirchì nun vennu
Quannu a la menti Dulcinia ti passa?
Quantu, dimmi, ’na lagrima di chissi,
Quantu ’ntra dd’uri, quantu paghirissi!
61
     Apri fratantu l’occhiu lagrimusu,
Ed eccu, benchì appena cci vidia,
Vidi lu gran griganti portentusu,
Chi all’autru latu già passatu avia;
E cu lu sbraceu so meravigghiusu
Scurri di munti in munti, anzi passia,
Cu genti l’amminazza, e lu disfida,
Si accendi pri la stizza, e dipoi grida:
62
     Aspetta, pirchì fui? sì grassu, e grossu,
’Ai tuttu stu vantaggiu, e pati appagnu?
E di cui timi, dimmi, o gran colossu?
D’unu, chi nun t’arriva a lu calcagnu?
Pruvirai cu tua pena sinu all’ossu
Ddu vrazzu, chi a lu munnu ’un á cumpagna;
Dissi, e cu summu ardiri, e gran baldanza,
Curri, e di váusu in váusu si sbalanza.
63
     Quantu voti cadiu, quantu s’alzau,
Quantu contusioni in vrazza, e rini,
Quantu macchi, o piraini affruntau,
Quantu detti la facci ’ntra li spini,
Quantu voti la carni si sfardau,
Quantu sangu chiuvíacci da li vini;
Cui si fida cuntarli, pò cuntari
Li stiddi in celu, e l’unni ’ntra lu mari.
64
     Ma la sorti purtau, chi giustu appuntu
Mentri stava passannu pri un vadduni,
Si trova anchi a passari ’ntra ddu puntu
L’umbra di chiddu, o d’autru nuvuluni;
Tuttu allegru esclamau: è juntu, è juntu
L’ultimu to momentu, o gran putruni;
Isa dda spata, chi ’un si torci, o stocca,
E jetta un colpu orribili a ’na rocca.
65
     Nun cadi accussì forti a Muncibeddu,
Mentri Vulcanu teni la tinagghia,
Di Steropi, e di Bronti lu marteddu,
Supra lu tronu, chi dda si travagghia,
Comu la spata, chi cadi a liveddu
Contra lu váusu, e in pezzi si sparpagghia;
E foru li sfrantumi tanti e tali,
Chi parsi chi lu váusu avissi l’ali.
66
     È fama (ed è attestatu unitamenti
Da tutti li sculari di Turpinu)
Chi a lu colpu terribili, e potenti,
Tantu li pezzi ficiru caminu,
Chi a una certa cità di l’Orienti
Chiuvéru petri pri un misi cuntinu,
E a ’n’Ebreu, chi bivía cu facci babba,
’Na petra cci rumpiu mussu, e carrabba.
67
     A la tremenna botta un prcu spinu,
Ch’era sutta ddu váusu agnuniatu,
Sgridda, e scocca li dardi da vicinu,
E l’impanna da l’unu e l’autru latu:
Quattru foru ’ntra gargi e cuddarinu,
Unu a lu nasu, ’nautru a lu palatu,
Dui ’ntra li gigghia prossimi di l’occhiu,
Unu a la gamma, ’nautru a lu dinocchiu.
68
     L’Eroi pri lu duluri sbalurdiu;
Poi rivinutu abbampa di russuri;
Cerca lu so nimicu ma spiriu;
Vidi li dardi e nni senti l’arduri;
Ah! dici, negromanti infami, e riu,
Chi canci formi, e muti li figuri;
Finciti comu voi, deformi, e sporcu,
Nun ti timu giganti, e mancu porcu.
69
     Sanciu intantu (era cosa veramenti,
Chi v’arristava l’occhiu pri guardari)
Pri lu suverchiu ridiri, li denti
Tutti si cci putevanu cuntari;
Si strinceva li cianchi fortementi;
Timennu di ’un avirisi a cripari,
E affirrannusi forti ad una rama,
Si turciunia, comu ’na ligama.
70
     Di tantu in tantu cci gridava: evviva...
Ammazzatilu; forti, forti ad iddu...
Ecculu dda ’ntra dd’arvulu d’oliva...
Ah cani! comu sáuta! ch’è griddu?
Sti paroli a finirli nun arriva,
Chi ridi, e ’nguscia comu picciriddu;
Dipoi conchiudi, chi sutta la luna
Nun si pò dari cosa cchiù buffuna.
71
     Si cci fa ’ncontru, e dici: via signuri,
Aviti assai sudatu sutta l’armi;
Sta vota vi facistivu d’onuri;
La cosa è digna di brunzi, e di marmi;
Asciucativi un pocu lu suduri,
Doppu aviri mitutu tanti parmi;
Ora conusciu appettu a sti giganti
Chi voli diri cavaleri erranti.

[p. 245 modifica]

72
     No, rispusi l’Eroi, nun sarà veru,
Ch’eu ceda a la fatiga, e a la stracchizza;
Starò in traficu sempri pirchì speru
Purtari lu miu nnomu a granni altizza.
Sanciu, ch’è di natura assai sinceru,
Nun teni di sirragghiu, e già si stizza;
Dunca, dici, ’un permettinu l’Eroi,
Chi passi un’umbra pri l’affari soi?
73
     Dunca lu celu nun è cchiù patruni
Di cacciari li nuvuli unni voli?
E chi mancu a li váusi, e a li ruccuni
Lu starisi cueti cchiù cci coli?
Dunca sti stravaganzi, e sti sbariuni,
Sunnu lu fruttu di li vostri scoli?
S’è chissu, li dutturi, e saputazzi
Sunnu l’antesignani di li pazzi.
74
     L’Eroi placidamenti cci rispusi:
Sanciu, ti cumpatisciu, e ti pirdunu;
L’occhi di la tua menti sunnu chiusi,
Fora di l’umbri nun vidi a nessunu;
Li stissi sensii mei sunnu cunfusi
Pri fariti cumprenniri opportunu
Lu modu comu vennu sti portenti,
E ’un trovu espressioni confacenti.
75
     Del restu pruvirò ’na paritati:
Figúrati ca sì ’ntra ’na chianura,
E ddocu ’ncontri ’ntra li matinati
Un cacciaturi, chi dici, e assicura,
Chi dda ’ncostu cci sù lebbri agghiazzati;
Tu guardi afflittu ’ntra dda sua drittura,
A lu cchiù vidi un fumu, nè l’apprenni;
Chistu è assai pri cui è pratticu, e cumprenni.
76
     Ora, comu una picciula fumata,
Chi esala da ’na troffa, all’omu espertu
Cci duna signu di lepri ammucciata,
E senza chi la vida, già nni è certu;
Cussì eu conusciu a certa maniata
Tutti l’incanti, e cridimi ca ’nzertu:
Cci voli menti studiu e suduri
A conusciri incanti, e incantaturi.
77
     Tu ti nni ridi, e puru nni ái ’na prova
’Ntra stu fattu passatu chiara chiara:
Vidisti un’umbra, e nun è cosa nova,
Quannu la negghia lu suli arripara;
Ma pirchì mannau dardi comu chiova?
E pirchì l’umbra, ch’è di corpu avara,
Si muta in porcu, chi si vidi, e tocca?
Ed è in un tempu ed umbra, e porcu, e rocca?
78
     Signuri, via finemula ’un sia cchiui:
Sù persuasu, è cosa manifesta;
Fu veru incantu, basta a dirlu vui;
Anzi pens’iu, chi si vi afferra ’ntesta
Di cridiri ’ncantati tutti nui,
Cu l’isula lu ponti e la foresta,
Cu tuttu, chi di chistu ’un cci nn’è ciauru,
Farriti cca lu jocu di lu tauru.
79
     Addunca arripusativi per ora,
E poi pinsamu a fari lu viaggiu;
Riposo il ciel non mi concede ancora,
Cci rispusi l’Eroi prudenti, e saggiu;
Jeu vogghiu esercitarimi cca fora
Li forzi, lu valuri, e lu curaggiu;
Comu facíanu appuntu li romani
’Ntra li circuli massimi, e li chiani.
80
     Ma nun essennucci autru chi tia
’Ntra st’isula, benchì fussi scuderi,
Jeu t’abilitu a mettirti cu mia,
Pirchì è ’na prova, e nun sù cosi veri;
’Ntra li primi esercizii scertu sia
La lutta, ch’a li seculi nnarreri
Fici onuri a l’Atleti tutti quanti,
E doppu ancora a cavaleri erranti.
81
     Cu lu spissu battirisi l’azzaru
Si rendi assai cchiù splendidu, e cchiù duru;
La ginnastica in Grecia ebbiru a caru,
Chi furtifica l’omu comu un muru;
Tali nell’arti mia, nun cc’è riparu,
Bisogna esercitarimi, e tu puru;
Chi quannu lu scuderu è un gran putruni,
È macchia, chi s’estenni a lu patruni.
82
     Orsù, coraggiu, Sanciu, via da bravu,
Ch’eu pri l’amuri, e stima chi ti portu,
Mi scordu di me’ stissu, e quasi un schiavu,
Chi tu mi stassi a pettu oggi supportu;
Tu sì un piliddu, ed iu nni fazzu un travu;
Gradiscinni l’affettu, e a drittu, e a tortu
Li pugna, e vastunati di sta sciarra
Di la mia stima sianu la caparra.
83
     Si chista è stima, odiarmi, e avirmi a mali
Vi pregu; ’un è pri mia sta lezioni;
Nun sù vappu, e sfurzari un naturali,
Mi pari propriu un’indiscrizioni;
Pazzii nni aviti fattu originali,
Ma chista è grossa assai, cc’è lesioni;
Lu nasu... l’anca... ’nsumma vu di mia
Nni aviti forsi a fari anatomia?
84
     Sanciu, pri carità, si mi voi beni,
Dissi l’Eroi, nun ti mustrari vili,
Pri quantu lu miu onuri a caru teni
Cerca ostentari un animu virili;
La mia gloria si reggi, e si susteni
Anchi supra di tia, infatti è stili,
Chi pri sapiri un omu chi arti fà,
Si osserva cu cui prattica, e unni và.
85
     Orsù sbrázzati, e lassa li riguardi
Dovuti da lu servu a lu patruni;
Ti permettu li pugna cchiù gagghiardi,
Li gargi, li tistati, e l’ammuttuni,
Usa l’arti, e la forza, ’un sianu tardi
Li vrazza, nè li gammi; un bastiuni
Sia lu to corpu, ed iu da l’autru latu
Usirò l’arti mia, ch’áju ’mparatu.

[p. 246 modifica]

86
     Sanciu alluccutu di sta nova dosa
Di pazzia, dici: e stativi cuetu;
Jocu di manu cu qualch’autra cosa,
Criditilu di mia ca vennu a fetu.
Ma Don Chisciotti intantu nun riposa;
L’aguanta, e dici: ’un fari lu discretu;
Orsù viguri, armu, distrizza, o Sanciu,
E chidda chi nun servi ti la canciu.
87
     Accussì dittu, scarrica c’un pugnu,
Chi ’ntunau ’ntra li spaddi strepitusu:
Ddocu chi ’un cci stà nuddu? eu chi ’un cci sugnu
Dissi Sanciu, o pruvati lu dammusu?
Basta... non cchiù... lu nasu vi lu scugnu...
Nò, nun vulutu starivi?... a tia pusu...
Cci abbija ’na tistata ’ntra li ganghi,
Poi ’ntipa forti ad iddu tinghi e tanghi.
88
     S’accicciaru ’ntra d’iddi a signu tali,
Chi paria di dui corpi un corpu sulu,
Sanciu d’ira è ’na bestia, un animali;
Dava tistati, e cauci comu un mulu;
Lu nostru Eroi gridava: o beni, o mali
Jeu certu nun sugn’omu, chi arrinculu;
Dissi ed un pugnu ’ntra li costi affunna;
Sanciu intantu una tempula cci ciunna.
89
     S’imbrogghianu li gammi, e testi, e vrazza,
Chi ’un si conusci di cui sunnu cchiui;
Ora un pugnu, ora scinni ’na gargiazza,
Nè si sà da cui vinni, ed a cui fui;
Cui sgranfugna, cui duna, cu’ amminazza,
Sù accicati da l’ira tutti dui;
Li vastunati chiovinu a tempesta;
E nni risona l’aria e la foresta.
90
     Ancora ávi a resistiri! dicia
’Ntra se stissu l’invittu Don Chisciotti;
L’antica forza, ch’è già morta in mia?
Un tintu servu reggi a li mei botti?
Pri pietà nu lu saccia Dulcinia:
Sanciu fratantu comu megghiu potti
Sciogghi ’na manu, e ’ntesta cci rubumma
’Na botta tali chi parsi ’na bumma.
91
     Sturdiu l’Eroi, e tanti stiddi, e tanti
Cci passaru pri l’occhi a jornu chiaru;
Fu di cadiri in forsi, ma a l’istanti
Li spiritazzi soi l’arrispigghiaru;
Li sguardi sù di focu fulminanti:
Guárdati Sanciu, oimè! cerca riparu;
Sanciu, chi già previdi la timpesta,
Si ripara cu l’uvitu la testa.
92
     Comu da un tenebrusu nuvuluni
Prima si senti in aria lu bisbigghiu,
Poi cadennu li grandini abbuluni,
Tinta dda matri chi cci ávi lu figghiu;
Sbuccanu pri la china li vadduni,
Tuttu lu munnu si vidi in scumpigghiu;
Li turbini, e li trona fannu guerra,
E s’impasta lu celu cu la terra;
93
     Tali l’Eroi ’ntra l’ira sua trimenna
Fulmini, e focu da li naschi sbruffa;
Si sgarra un colpu, lu difettu emenna;
Torna a dari di novu, e l’accutuffa;
Sanciu fratantu cu ’na furia orrenna
Lu so patruni pri li cerri acciuffa;
Ma pirchì di capiddi nn’era spanu,
Si nni vinniru allura ’ntra li manu.
94
     Circau mettirci un pedi pri traversu,
’Mpidugghiarlu, e poi darci un ammuttuni
Ma l’anca zoppa nun cci jeva a versu,
E l’afflittu frimía comu un liuni;
Finalmenti pinsau persu pri persu
L’espedienti cchiù prontu, e comuni,
E li spiranzi comu megghiu potti,
’Ntra li causi funnau di Don Chisciotti.
95
     Passa un vrazzu pri sutta, e cci l’aguanta,
Li tirau forti, e nni rumpiu la cinta,
Cala la tila, e scopri tutta quanta
La mappa cu la sfera ben distinta;
Vidi lu so vantaggiu, e si nni vanta,
Sanciu gridannu: la battagghia è vinta,
La breccia è rutta, e apertu è lu vadduni
Pri fina dintra di lu pavigghiuni.
96
     Don Chisciotti avvampannu di russuri,
Cci strinci li gariddi fortementi;
Sanciu spatedda l’occhi, e a lu duluri
Si torci tuttu, e zurrichia li denti;
Era già quasi juntu all’ultimi uri.
Si ’un s’appigghiava a certu espedienti:
Stenni la manu, e cu distrizza immenza
Di Don Chisciotti turciunía l’essenza.
97
     Attaccatu chi fu stu contrafocu,
L’Eroi vacilla, e la sua forza stagghia;
Va cadendu in deliquiu, e appocu appocu
Già quasi manca, s’abbannuna, e quagghia:
Fratantu sunnu cursi ’ntra stu locu
A lu fracassu di sta gran battagghia
Un omu, chi zappava ’na nuara,
Un rumiteddu, ed una lavannara.
98
     L’unu si cci fa avanti cu la zappa,
Dicennu: via spartemu sta discordia;
L’autru cu la pacenzia, e la cappa,
Grida: fratelli mei, paci, e cuncordia;
La fimmina in scupriricci la chiappa,
Esclama: chi sfrinzia! misiricordia!
’Nsumma pri menzu di sti boni genti
Foru divisi sti dui cummattenti.
99
     Mentri l’Eroi si accommoda li causi,
Lu rumiteddu cu l’occhi modesti
Tessi un sermuni cu dovuti pausi,
Riccu di boni frasi, auturi, e testi;
Pruvannu chi l’infernu nni fa sausi
Di chiddi, chi sù torbidi, e molesti;
E chi fu vistu un jornu Farfareddu,
Chi nni purtava quattru a Muncibeddu.

[p. 247 modifica]

100
     E ch’è ’na quinta vucca sta muntagna,
Pri cui si scinni jusu a casa-cauda,
E chi Bolena di la gran Brittagna
Cci fu purtata, e s’abbruscau la fauda,
E chi nuddu castíu si cci sparagna,
Pirchì fu mariola, e fu rifauda;
E poi conchiusi: sulu veni ammisu
L’amicu di la paci in Paradisu.
101
     Patri, dissi l’Eroi, da paru vostru,
Lu sermuneddu è statu ben tissutu;
Ma nun è adattu pri lu casu nostru,
La guerra in nui nun è fururi, è vutu;
Comu vui vi spusati cu lu chiostru,
Eu spusu pri la paci spata e scutu,
Pri la paci cummattu, e st’eserciziu
Fu fattu pri addestrari stu noviziu.
102
     Patri, ripigghia Sanciu, in santa paci
Nni avemu ruttu, e grattatu la facci,
E pacificamenti a taci-maci
Nni avemu datu cáuci comu macci:
Nun sacciu si chist’arti a vui vi piaci;
Si vuliti vidiri li procacci,
Eccu lu nasu, e lu sangu, chi chiovi
Da chist’autri firiti frischi e novi.
103
     E zoccu aviti vistu, e chi viditi
È statu un passatempu veramenti,
Pirchì ’ntra nui nun cci sù stati liti,
E nni vulemu beni estremamenti;
St’eserciziu nni ammazza, ma dirriti:
Morsiru pri ammulari li strumenti;
Chi vita saggia! chi bellu campari!
Diciti, patri miu, chi vi nni pari?
104
     Ripigghia Don Chisciotti: boni genti
Avíssivu, ’nzamai, qualchi molestia
Di qualchi magu, o ciclopu insolenti?
Di fieru dragu, o di salvaggia bestia?
S’aviti rastu cca d’incantamenti?
O folletti, chi stannu cu smodestia?
Dicitilu, e ’nsignatimi la via,
Ch’eu vi li sdugnu, chista è l’arti mia.
105
     Pri mia ripigghia Sanciu, si sapiti
Unni fussi un ripostu o ’na ’ncantina,
Un porcu sanu cu tutti li ’nziti,
O un stufatu di carni sarvaggina,
Vi pregu pri pietà chi lu diciti,
Pirchì mi trovu ’na fami canina;
L’astanti tutti tri s’insalaneru,
Si guardaru ’ntra l’occhi, e si nni jeru.