Pagina:Poesie siciliane.pdf/242

457 cantu quintu 458

30
     Sanciu ristau ’na statua di marmu,
Trasiculatu, e pri lu gran spaventu
Lu mancu mancu appi a scurzari un parmu,
Tantu si rannicchiau ’ntra ddu momentu;
Tali ’na pasturedda di pocu armu,
Chi mentri stà scippannu da un sarmentu
’Na rappa di racina, vidi in chidda
Un scursuni, chi d’ira ardi e sfaidda.
31
     Intantu umili e mestu s’inginocchia;
A lu patruni so caru, e timutu,
Vasa li pedi, abbrazza li dinocchia,
Cci addimanna pirdunu, e poi fa vutu,
Chi si videva ’na ficu, un’aprocchia,
Un cavulu di ciuri arripuddutu,
Duvrà sempri parrari beni d’iddu,
Pri lu timuri ch’iddu, ’un fussi chiddu.
32
     Cu lu talentu so lucidu, e nettu,
Ma nell’antichi scoli cultivatu,
Don Chisciotti accettau dd’attu imperfettu,
Pirchì partía da un omu limitatu;
Cussì l’abbrazza, e si lu strinci in pettu,
L’assicura d’avirlu pirdunatu,
E l’incoraggia poi cu vuci amica,
Di riturnari a la saggizza antica.
33
     Ah Sanciu! Sanciu! ah ingratu, cci dicía,
Quantu ti trovu, aimè! quantu diversu!
Comu scurdasti la cavallaria!
L’anticu zelu, aimè, comu l’ái persu!
Comu ti trovu senza pulizia,
’Ntra tanti erruri sprofundatu, e immersu!
Ah! nun cridia, chi mi siccava in ciuri
Sta pianta, chi adacquai cu li suduri.
34
     Signuri, è tempu già di disingannu,
Già cci áju vistu li cosi a lu funnu;
Dicía Sanciu, chi jamu firrijannu?
Chi nni spiramu cchiù da chistu munnu?
Quali acquisti nni jamu lusingannu?
Si pri nni siminati nun cci sunnu!
Sta terra ’un sapi daricci autri frutti,
Chi disgrazii, amarizzi, ed anchi rutti.
35
     Qual’isula mi resta cchiù a spirari
Da una sorti accussì cruda, e nimica,
Chi sempri, aimè, mi porta a sdirrupari,
E chi di mali in pessimu m’intrica?
Anzi di chista stissu t’ái a prigiari,
L’Eroi ripigghia, bon’è ca ’un t’è amica,
La sorti è donna, e a lu peju s’appigghia,
E l’asini, e li bestii alliscia, e strigghia.
36
     La sorti è pazza, ed è di geniu vili;
Chi nun accorda mai li soi favuri,
Chi a li genti cchiù infami, e cchiù crudili,
A latri, ad usurarii, e tradituri,
Lu veru Eroi con animu virili
Li doni di la sorti l’á in orruri;
Pri mia lu miu triunfu cchiù bizzarru
Sarrà di strascinarla a lu me’ carru.
37
     Sanciu, doppu chi metti a mussiari,
Dici: sti cosi sunnu beddi, e boni,
Cioè quannu s’avissiru a stampari
Dintra un poema, o ’ntra un’orazioni,
Ma no quannu nni manca lu manciari,
O quannu la miseria nni scomponi;
Si si camina cu sorti cuntraria,
Virtù, e valuri sunnu botti all’aria.
38
     L’Eroi prorumpi, oimè, chi cosa sentu!
In bucca di un allevu miu sti senzi!
Cui dunca in tantu miu travagghiu, e stentu
Mi á salvatu sin’ora? cui ti penzi?
Cui dunca da l’orrennu ’ncantamentu,
Da pelaghi profunni, e abissi immenzi
Mi purtau vivu a sti parti sicuri?
Cui fu? la mia virtù, lu miu valuri.
39
     Cun iddi allatu intrepidu, e costanti
Vegnu di visitari nautru munnu;
Dda nascinu li gioi, e li diomanti,
Dda li mineri preziusi sunnu;
Mi assaltau la disgrazia a l’istanti,
Ma nun mi potti mai cacciari a funnu;
Un torrenti m’agghiutti, ma poi sanu,
Mi salva la pietà dun ortolanu.
40
     Ma tralasciannu li gran maravigghi,
Ch’eu vitti ’ntra ddi pelaghi profunni,
(Sia tua gloria, virtù, chi sempri vigghi
Pri ajutari a li toi, nè ti cunfunni)
Doppu d’aviri scursi tanti migghi,
Jeu vinni sanu e salvu supra l’unni;
Ma però sarria mortu intirizzitu,
Si dda a casu ’un juncía certu rumitu;
41
     Chi unitu all’ortolanu pïetusu
Mi portanu a la sua cedda vicina;
Dda mi sfigghianu l’elmu ruginusu,
L’autr’armi, e la curazza suprafina;
Mi spogghianu di susu fina jusu,
Mi asciucanu, e m’annettanu la rina;
E pirchì ’un cc’eranu autri vistimenti,
In abitu ristai di penitenti.
42
     Signuri, dici Sanciu, eu timu assai,
Chi la sorti di nui si nni diverti;
Ammunsidannu va guai supra guai,
Tutti reali, tutti veri, e certi,
E la feliciù nun mustra mai,
Chi ’ntra sonni, cimeri, e cosi incerti;
Senza vidirla curremu a tantuni,
Ed idda sfui, comu parpagghiuni.
43
     Già nni pari pusata vascia vascia,
E nui cci jamu calati calati;
Già già si pigghia, già s’afferra, ed ascia,
Ma poi strinciti, e nenti vi attruvati:
Si mustra arrerri, ni tenta, e nni ’nfascia,
E nui scurdannu li burli passati,
Turnamu ad idda, poi lu ciatu manca,
Apremu l’occhi, e nni battemu l’anca.