Cantu quartu

../3 ../5 IncludiIntestazione 7 marzo 2023 75% Da definire

3 5
[p. 235 modifica]

CANTU QUARTU.


ARGUMENTU.

     Sanciu, pri la pietà di li pasturi
Tiratu di la ciacca, fa palisi
Cu li soi d’una ninfa li sciaguri;
Chi poi si spusa a un giuvini curtisi;
Cunta di Don Chisciotti l’avventuri,
D’allura, chi a scuderu si cci misi;
Si aggiusta l’anca pri lu so viaggiu;
Don Chisciotti s’annega cu coraggiu.
1
     Pri lu cchiù li disgrazii ’ntra la terra
Solinu iri sempri accumpagnati;
Chi si un regnu infelici ávi la guerra,
O la fami o la pesti cci attruvati:
Tant’è lu forti, chi fortuna sferra,
Nun si metti pri pocu, o pri mitati;
Ma o vi duna di guai ’na bona stritta,
O vi porta a finiri fitta fitta.
2
     Sanciu, chi avía scappatu a lu fururi
Di la fami, la siti, e li strapazzi;
Chi suffríu di lu friddu lu riguri
Sepultu cu lu sceccu ’ntra li jazzi;
Chi patíu ’ntra lu puzzu li sciaguri
Di l’anca rutta, di scanti, e stramazzi,
Cu lu nasu tagghiatu ’ntra un pirtusu
Pinnulía menzu supra, e menzu ’gnusu.
3
     Criju, ch’aviti vistu, o mei letturi,
Li menzi busti tra camei d’aneddi,
O a la funtana di lu Pirituri
Spuntari ddi tistazzi da li ceddi;
Accussì pari Sanciu, e fa terruri
A ddi simplici, e boni viddaneddi;
Ogn’unu di luntanu a nautri dui
A jiditu lu mustra e dipoi fui.
4
     Stetti un gran pezzu sulu a pinnuluni,
Menzu sbuccava dintra, e menzu ’nfora;
Li vecchi patri cu stanghi, e vastuni,
Già sunnu cursi, e li picciotti ancora;
Trovanu dda ’ngastatu un mascaruni,
Chi guarda a tutti, e nun ávi palora;
Inorriduti a stu gran casu stranu,
Mettinu a scunciurarlu da luntanu.
5
     Rump’iddu in fini lu silenziu, e dici:
Aimè! cu sti scunciuri mi cunfunnu!
Jeu nun su spirdu, sugnu un infelici;
Li spiriti però cca sutta sunnu;
Spiriti, chi di nasi sù nnimici.
Datimi ajutu, oimè, ca mi sprofunnu!
Pri carità accustati, o pastureddi,
Ma si no stu diavulu mi speddi.
6
     Mossi tutti a pietà di ddi lamenti,
E vidennu chi ’un era spirdu, o mostru,
Ma un omu, chi pri casu, ed accidenti
Si ritruvava ’ntra dd’oscuru chiostru,
Li pasturi curréru unitamenti,
Dicennu: eccuvi cca l’ajutu nostru;
E accussì cu li canapi ’nvracatu,
A viva forza di dda fu tiratu.
7
     Vinutu fora Sanciu, raccuntau
Quantu passatu avia, vistu, e patutu;
E comu da principiu s’impuzzau;
E la picciotta, ch’avia dda vidutu;
Comu di grutta in grutta strascinau
L’anca, chi primu avevasi rumputu;
Poi l’incantu, d’unn’era persuasu,
Sinu a la tagghiatina di lu nasu.
8
     Sintennu di la giuvina parrari
Li pasturi ripigghianu spiranza,
Chi fussi la sua ninfa, chi penari
Faceva tutti pri la sua mancanza.
Eccu Titiru allura arrivulari,
E di calaricci iddu facía istanza;
Gridau Sanciu: li spirdi dda cuntrastanu,
Cridi a mia, ca ’un c’è nasi, chi ti bastanu.
9
     Mentri supra si fannu sti discursi,
Don Chisciotti dda sutta pri la manu
Jia purtannu la giuvina; e sù scursi,
Unni ligatu avia Sanciu non sanu;
Ma quannu nu’ lu vitti, si nni cursi;
Ah! grida, Incantaturi impiu inumanu,
No, nun mi fuirai, benchì ammucciatu
Fussi in Stigi, o a lu Càucasu ’ngnilatu.

[p. 236 modifica]

10
     Poi vutatu a la giuvina cci dici:
Bisogna separarci; un gravi impegnu
Mi chiama a funnu, a vui viníri ’un lici
Duvi putrà arrivari lu miu sdegnu;
Aspittatimi cca leta, e felici,
Chi vintu l’incantisimu, poi vegnu;
Dissi, ed in un balenu, oh gran valuri!
Si sprofunnau dintra li grutti oscuri.
11
     La pasturedda afflitta, e scunsulata
Resta, chiancennu la sua cruda sorti,
Sula, scura, spiruta, abbannunata,
Nè cc’è cui l’incoraggi, o la cunforti;
Senti fratantu in autu rimurata;
Timi cosa di peju, e grida forti;
Isannu l’occhi, vidi poi di susu
Calari un giuvinottu graziusu.
12
     Ma quali lu stupuri, e quali fui
La sua alligrizza, quannu dda arrivatu
Vidi l’amatu oggettu? Tutti dui
Ristaru tramurtuti, e senza ciatu.
Imaginativillu, o amanti, vui,
Si un casu uguali l’aviti pruvatu:
Jeu passu avanti, ed a cuntarvi tornu,
Chi poi niscéru a vidiri lu jornu.
13
     Tra li comuni applausi, e li viva
Di li fistanti ninfi, e li pasturi
Non occurri, chi fors’eu vi lu scriva,
Comu ánnu a terminari st’avventuri;
Imeneu, già si sà, chiudi giuliva
La scena unni Cupidu á statu atturi;
La storia nun nni parra, però jiu
Giudicu, chi a lu solitu finiu.
14
     Sanciu torna cu l’autri a li capanni;
L’Eroi, chi nun rispunni a la chiamata,
Resta dda sutta; però li cchiù granni
La corda cci lassaru dda appizzata;
Li ciarameddi, e li sonori canni
Fannu a la valli un’armunia assai grata;
Fratantu una piatusa vicchiaredda
A Sanciu Panza l’anca cc’intavedda.
15
     Ristau cchiù jorna dda; cu caritati
Fu assistutu da tutti, e cuvirnatu;
E intantu li disgrazii passati
Da capu a funnu a chiddi cci á cuntatu;
Cuntau di tutta la sua riditati,
E comu conoscenza avía pigghiatu
C’un galantomu dittu Don Chisciotti,
Chi studiava lu jornu, e la notti.
16
     E chi aveva a memoria tanti, e tanti
Storii, e libri di cavallaria,
Tutti li maghi, e cavaleri erranti,
Chi cci foru a lu munnu li sapia,
Comu l’avissi avutu pri davanti;
Cci parrava a li voti, e cummattia;
A cui diceva lodi, a cui strapazzi,
E dava botti ’ntra li matarazzi.
17
     Doppu di aviri fattu sta carvana
Cu li chiumazza, li letti, e li mura,
Risolvi abbandunari la sua tana,
E pri lu munnu circari vintura;
St’imprisa, chi pri ogni autru è pazza e vana
Pr’iddu è un oggettu granni, e si figura
Chi si arriva a chiantari lu so tema,
Lu munnu divi mettirsi a sistema.
18
     E infatti ’ntra lu celebri casteddu
(Ch’è probabili assai fussi taverna,
Jeu nun cci fu’, ma sò ch’è un ciriveddu
A cui pari ogni lucciula lanterna)
Vigghiau l’armi ’na notti a cuncumeddu,
O inginucchiatu avanti ’na isterna;
Fu armatu cavaleri, e a lu momentu
Stipulau stu sollenni giuramentu.
19
     Jeu m’obbligu cca supra sti sgabelli,
Sinu a lu spargimentu di lu sangu,
Di salvari l’onuri a li donzelli
D’ogni condizioni, e d’ogni rangu,
O laidi, o brutti, o mediocri, o belli,
O nati in gran palazzi, o ’ntra lu fangu,
Contra li rapituri micidari,
Pirchì ’un áppiru flemma d’aspittari.
20
     Mi obbligu ancora a costu di la morti
Vindicari l’offisi chi sù fatti
Da li potenti, e li persuni forti
Contra la plebi chi ogni ventu abbatti;
M’obbligu infini aggiustari li torti;
Vigghiari a l’osservanza di li patti;
E tentari l’imprisi cchiù azzardusi
Contra li pregiudizii, e l’abusi.
21
     E pirchì, secunnu iddu la discurri,
A tutti li gran mali di la terra
Lu diavulu multu cci concurri,
Pri causa d’ogni striga caniperra,
E di maghi, ch’incantanu li turri,
Perciò jura di dari eterna guerra
A chisti, chi cu ciarmi, e vituperii
Affilanu li corna a l’avirserii.
22
     Chinu di sti progetti accussì vasti
Nesci sulu a circari l’avventuri,
O, pri cchiù megghiu diri, li cuntrasti,
E dari provi di lu so valuri;
A lu munnu nun cc’è lingua chi basti
Pri diri li gran stenti, e li suduri,
Li pittati di fami, chi chist’omu
Patía, pr’immurtalarisi lu nnomu.
23
     Doppu diversi imprisi granni e nichi,
Si accorsi aviri fattu un sbagghiu enormi;
(Cui mancia finalmenti fa muddichi,
E qualchi vota lu grann’omu dormi):
Di battagghi notturni, e alpestri intrichi
Cui nni faceva fidi, e dava informi?
In rubrica di erranti cavaleri
Nutaru e tistimoniu è lu scuderi.

[p. 237 modifica]

24
     Ddocu fu, chi vidennusi spruvistu
Di st’articulu tantu essenziali,
Pri farinni la scelta l’áju vistu
Girari attornu di lu miu casali;
Lu suggettu, chi scelsi, è statu chistu,
Chi vi presentu cca comu un minnali;
Sia sorti, sia disgrazia ’un sacciu ancora;
M’áju multu a lagnarimi fin’ora.
25
     Jeu, ch’era omu pacificu, e a l’antica,
Nè di la porta affacciai mai lu nasu,
Nè cc’inclinava troppu a la fatica,
Cchiù chi mi chiama, ed eu chiù dintra trasu,
Ma tantu parra, e dici, e s’affatica,
Fina chi nni aristavi persuasu;
Specialmenti quannu cu l’oturi
Mi pruvau, chi putia farmi signuri.
26
     Mi liggíu multi libra, ed appurai,
Chi ogni tintu scuderu arriniscía;
Perciò cun iddu stissu cunritai,
Chi a li primi battagghi, chi vincía,
Di li regni acquistati o picca, o assai,
Jeu guvirnari un’isula nni avía;
Iddu accunsenti, ed eu cu st’aliteddu
Mi misi appressu comu un cagnuleddu.
27
     E profittai di tanti lezioni
Di storia, di politica, e morali,
Pirchì un governaturi si supponi
Chi ’un div’essiri stupidu, nè armali:
Occurrinu l’intoppi, e occasioni,
In cui cc’è di bisognu multu sali;
Veru è chi in posti granni pigghia volu
Lu bugghiólu, però sempri è bugghiólu.
28
     A lu cavaddu so magru e patutu
Cci avía misu pri nomu Ronzinanti;
E giù quasi paría ringiuvinutu
Cu stu titulu granni e risonanti;
Jeu cavaddu ’un nni avía, stava cusutu
Supra un sceccu, chi poi fu negromanti,
Pareva saggiu, e chinu di modestia,
Ma tirau sempri a perdirmi sta besta.
29
     D’allura fici un vutu arcisullenni:
Di nun dari cchiù fidi a coddi torti;
Quantu cuverti cchiù, tantu tremenni
Sunnu l’insidii di sti genti accorti;
Non a casu si storci, a cui s’impenni,
Lu coddu, quannu è l’ura di la morti;
Denota chi sta razza malandrina
Era di la stississima farina.
30
     La prima ’ntra l’imprisi stripitusi
Fu l’elmu di Mambrinu, chi s’è risu
Celebri immenzu all’armi cchiù famusi;
Lu conquistau ’ntra un nenti, e a l’improvisu;
Però li mali lingui invidiusi
Vonnu chi l’elmu celebri pretisu
Fussi un vacili, chi lu cavaleri
Cci rubbau da la testa ad un varveri.
31
     E cuntanu, chi mentri sbrizziava,
Passannu d’unu a nautru paiseddu,
Un varveri pri radiri purtava
Lu vacili a la testa pri cappeddu,
E l’Eroi chi li cosi li guardava
Comu l’aveva ’ntra lu ciriveddu,
Curri, l’aguanta, e grida: ah malandrinu
Tocca a mia lu grand’elmu di Mambrinu.
32
     Si vuliti, jeu poi quannu lu vitti,
Ch’era vacili, cci avirria juratu;
Ma meritanu cchiù d’essiri critti
L’omini, chi ánnu lettu e studiatu;
E lu patruni miu stampati e scritti
S’avía tanti volumi divoratu;
E pri sua carità, buntà, ed amuri
Mi li chiantava ’ncorpu tutti l’uri.
33
     Jeu misu appressu di lu meu patruni
Lu studiava, e nenti nni capia;
Ora parra da Socrati, e Platuni,
Ed ora arranca un truncu di pazzia;
Pigghiava spissu ni granci-fudduni,
Chi ’un vi ponnu passari per idia;
E s’eu ridu, o cci mustru diffidenza,
Li giustifica sinu all’evidenza.
34
     Jeu, chi viju, e conusciu lu miu nenti,
Pirchì nun áju lettu, nè imparatu,
Dicu li dubbii mei sinceramenti,
Poi mi rimettu a cui nn’è cchiù infurmatu;
Certi sbagghi parevanu evidenti;
Comu lu fattu tantu celebratu
D’un mulinu di ventu, e cci dicia:
Chistu è mulinu in cuscïenza mia.
35
     Iddu cu l’occhi chini di scienzi
Nun videva mulinu, ma giganti;
Divu cridiri ad iddu, o a li mei senzi?
Quali cchiù di li dui sunnu farfanti?
Pir quantu cci rifletta, e quantu penzi,
Restu tuttora dubiu, e titubanti;
Pri un promodu dirrò: ch’era in effettu
Mulinu all’occhiu, e mostru a l’intellettu.
36
     Chi dirrò li crapi, chi scanciau
Pri ’na gran cumpagnia di genti armati?
’Nsumma sempri cuntisi, e guirriggiau
O cu li proprii sbagghi, o cu li fati,
O cu un magu, chi l’occhi m’offuscau,
Pri scimari di gloria ’na mitati;
Pirch’eu benchì cci avissi opinioni,
È tutta fidi, e non convizioni.
37
     Nun nni sugnu cunvintu, ma cci criu,
Pirchì áju ’ntisu diri, ca cci sunnu
Sti ’ncantisimi, e o sù chisti, chi viu,
O chi lu me’ patruni è pazzu tunnu;
Pirchì nun è da saviu lu straviu,
Iri sempri ramingu pri lu munnu,
Patiri fami, puvirtati, e stentu,
Culpennu crapi, e li mulini a ventu.

[p. 238 modifica]

38
     Da l’autru latu s’iddu fussi un pazzu,
Nun parraria cu tanta saviizza,
Nè li sentenzi sù di quattru a mazzu,
Ma veri, chini d’enfasi, e grannizza;
Nonostanti st’imbrogghiu, e stu ’ntrillazzu
Di giudiziu e pazzia fatti a pastizza,
Scopru nautru sfunnatu cchiù profunnu,
Di cui nun cci nn’è esempiu ’ntra lu munnu.
39
     Tutti li libra di cavalleria,
E li poemi eroici celebrati
Portanu, chi l’eroi di gran valia
Foru finu a li gigghia innamurati;
Lu cavaleri miu, chi nun vulia
Cediri all’autri in nudda dignitati,
Critti chi senza amuri sarria statu
’Na nova specii d’un eroi crastatu.
40
     E dicia tra se stissu: Erculi invittu
Pri Joli maniau fusa, e cunocchi;
Ed Achilli, di cui tantu s’è scrittu,
Pri l’amuri purtau lu battilocchi;
Dunqui, chi di mia sulu sarrà dittu,
Chistu pri la biddizza nun appi occhi?
Nè per iddu cci fu ’na donna tali,
Chi concurrissi a rendirlu immortali?
41
     Quali adorni avirrà l’istoria mia
Senza di l’episodii amurusi?
Nè in prosa jeu putrò, nè in poesia
Fari li soliloquii affettuusi,
Quannu sarroggiu sulu a la campia
’Ntra voschi, e silvi, e vausi ruinusi;
Nè putrò diri a cui stà bonu in sedda:
Sfidu chi la mia donna è la cchiù bedda.
41
     Ah nun permetta mai sorti nimica,
Chi st’infamia unni mia sbulazzi, e posi;
Sia ’nnamuratu, basta ch’eu lu dica,
E basta a diri Don Chisciotti vosi;
L’amata donna sia saggia, e pudica,
Prodigiu di beltà, chi mai supposi
O Zeusi, o Apelli, o qualchi ingegnu raru
Gratu ad Apollu, ed a li Musi caru.
41
     Sia bianca comu latti ’ntra la cisca,
Liscia comu lu rasu di Fiorenza,
Dilicata, gintili, e sia manisca,
Ma dritta, e longa, e bella di prisenza,
Picciotta, culurita, sana, e frisca,
Capiddi biunni, e di lunghizza immenza,
Occhiu spaccatu, niuru, e penetranti,
Stritta di cintu, e di pettu abbundanti.
44
     Chi lassassi unni passa ’na fraganza,
Comu fussi di zágari, e violi:
Chi quannu canta sula ’ntra ’na stanza,
Vincissi in armunia li rusignoli;
Sia disinvolta immenzu a l’eleganza;
Saggi, duci, e galanti li paroli,
Gentili li maneri, onesti, e santi;
Sia ’na tiranna, però sia un’amanti.
45
     Cussì dittu, imitannu in fantasia
Lu gran Pigmaliuni, si furmau
’Na biddizza perfetta, anzi una Dia,
E milli e milli doti cci adattau;
La chiamava pri nnomu Dulcinia,
Pri la dulcizza granni chi pruvau
Quannu si la supposi; poi curtisi
Del Tobboso pri titulu cci misi.
46
     E stu Tobboso, cridi, ch’è un casteddu,
Quann’iddu nun è autru chi un casali;
E supponi lu so gran ciriveddu,
Ch’idda nni sia patruna originali:
Cussì tantu zappau stu jardineddu,
Fina chi fici poi radichi tali,
Chi sti favuli, d’iddu imaginati,
Iddu stissu li cridi viritati.
47
     E in effettu si fa li soi chianciuti,
Pinsannu ad idda sutta li ruvetti;
Ed anziusu di la sua saluti
Spissu cci manna littiri e staffetti;
Ora a sonu di canna, e farauti
Cci canta ad aria, o recita sonetti;
Ed ora stà dijunu ’na jurnata,
Pirchì cridi chi chidda sia ’ncagnata.
48
     Si raccumanna ad idda ’ntra l’imprisi
Cu fidi summa, e gran devozioni,
Acciò cci sia benevola, e curtisi,
Pirchì è ritu di sua professioni;
Si vinci, chistu è signu chi lu ’ntisi,
Si però li calenni ’un vannu boni,
Dici: chi la prighera ’un ebbi effettu,
Pirchì è macchiatu di qualchi difettu.
49
     Ed accumincia a fari penitenza,
Durmennu nudu supra di li spini,
E facennu pazzii ch’in confidenza
Fannu timiri d’un cattivu fini;
Ora mi prega a darci la sintenza,
O la cunnanna comu l’assassini;
E spissu pri placari a Dulcinia
Fa patiri la pena puru a mia.
50
     Cu tutti sti spropositi evidenti,
Chi quasi cu li manu li tuccati,
’Avi quann’iddu parra un ascendenti,
Chi ’nzoccu dici pari viritati;
O sia pri lu so meritu eminenti,
O pri effettu di mia minnalitati,
’Annu tanta virtù li soi paroli,
Chi agghiuttiri mi fannu li bugghioli.
51
     Nun passu avanti a diri l’autri imprisi,
Pirchì ’na pinna dotta ed eleganti
In lingua castigghiana li distisi,
Pri spargirni la fama a tutti quanti;
Ver’è chi multi fatti ’un cci sù misi,
E in gran parti la storia è mancanti;
Ma speru chi lu celu nun permetta,
Chi un’opra tali ristassi imperfetta.

[p. 239 modifica]

52
     E chi li tanti mei stenti, e travagghi,
Ch’áju patutu, e patu tuttavia,
Moranu sipilluti ’ntra li ’ngagghi
Di li rocchi e vadduni a la campia;
Un auturi disíu, chi l’autri magghi
Vaja tissennu di la storia mia;
Acciò nun resti incognitu lu casu
Di l’anca rutta, e lu tagghiatu nasu.
53
     E si saccia cu quali attenzioni
L’áju sirvutu fidili, e indefessu,
Di li timpesti a l’indiscrizioni,
Pedi cu pedi sempri d’iddu appressu;
Chi cci áju avutu sempri opinioni,
Mentr’eu nun fui da tanti mali oppressu,
Ora chi sugnu, oimè! sminnittiatu,
Pinsari a casi mei nun è piccatu.
54
     Multu cchiù ca pri liggi naturali
Doppu simani chi ’un si nn’ávi nova,
’Ntra dda grutta terribili, e fatali,
Avirrà fattu già l’ultima prova;
Sarrà mortu all’urvisca da un minnali,
’Ntra puzzangari, e petri comu chiova;
Pertantu pozzu oprari a miu piaciri,
Pirchì la morti sciogghi ogni duviri.
55
     Chisti, e mult’autri storii cci cuntau
’Ntra tutti chiddi jorna, chi dda stetti,
Doppu chi poi la coscia cc’ingummau,
Pensa a la mogghi, ed a li figghi schetti;
Di dda chiancennu si licenziau;
Sulu suliddu in viaggiu si metti;
Avia ’ncoddu lu pani ’ntra un saccuni,
’Na manu all’anca e l’autra a lu vastuni.
56
     Avía da li pasturi ’ntisu diri:
Chi attraversannu tutta dda muntagna,
Si vidia da ’na grutta scaturiri
Un ciumi, chi scurreva la campagna,
E chi chistu putevacci sirviri
Pri guida, pirchì a mari l’accumpagna,
E chi arrivatu sinu a la marina,
Truviria la sua terra assai vicina.
57
     Lassamu a Sanciu ’ntra lu so viaggiu,
Sulu ed afflittu, cu filatu, e grunna;
Jamu a l’Eroi chi chinu di coraggiu
’Ntra dd’orribili grutti si sprofunna.
Cridi da cavaleri accortu e saggiu,
Chi dda dintra lu magu si nascunna;
Perciò si ficca dda senza riguardu
Dicennu: no, nun scappirai codardu.
58
     Maghi, razza briccuna, infami, audaci,
Chi cu li vostri sortilegii oscuri
Arditi ancora rimpiri la paci
E lu riposu di li sepolturi;
Di l’ossa venerandi anchi vi piaci
Farni vili strumenti ad usi impuri
E cu li vostri scelerati incanti
Siti la pesti a’ cavaleri erranti.
59
     Jeu purghirò lu munnu di... Ma senti
Un strepitu, un rumuri, un gran fracassu,
Cci pari un campu in armi, cummattenti
Cu l’arduri di Artù, Bovu, e Gradassu;
E dici tra se stissu: o gran portenti
D’arti magica! e affretta cchiù lu passu,
Ed abbenchì li strati sianu oscuri,
S’indrizza unni lu chiama lu rumuri.
60
     Cchiù chi s’accosta, chiù lu gridu crisci;
La testa cci scamina, e cchiù nun reggi;
L’oricchia a ddu fracassu si sturdisci;
Tant’ira di l’Eroi cui cchiù la reggi?
Eccu l’amatu nomu proferisci,
Chi li spiriti renni arditi e leggi;
Avvampa dintra, ed á l’estremi friddi,
E in frunti sù a l’addritta li capiddi.
61
     E già compostu in attu di battagghia,
Alza lu vrazzu, e pri li naschi sbruffa;
Trimati, dici, olà! vili canagghia,
Don Chisciotti è chi trasi ’ntra sta zuffa;
Cussì dicennu, subitu si scagghia
Dintra l’armi, e l’incanti... oh no s’attuffa
’Ntra un ciumi, chi sbuccava di ’na grutta,
L’agghiuttíu l’acqua, e si pirdíu dda sutta.