Cantu terzu

../2 ../4 IncludiIntestazione 7 marzo 2023 75% Da definire

2 4
[p. 228 modifica]

CANTU TERZU.


ARGUMENTU.

     Sonnu mistiriusu di l’Eroi,
In cui da ’na matrona è curunatu;
Soi discursi in vigilia; e comu poi
Dintra un funnu di fossa fu calatu.
Sentimenti di Sanciu, e angustj soi
Cu l’anca zoppa, e lu nasu tagghiatu;
Lu cavaleri si sprofunna sutta,
E Sanciu pinnulía supra la grutta.
1
     Già è cuétu lu munnu, e in senu stassi
Di l’umbri friddi tutta la natura;
Lu Silenziu scurrennu a lenti passi,
Ammalucchisci ad ogni criatura;
’Ntra rami appisu in tardi noti, e bassi,
Un jacobu si chianci la vintura;
E in luntananza cu vuci importuna
Si senti un cani chi abbaja a la luna.

[p. 229 modifica]

2
     Doppu chi Don Chisciotti sodisfici
Di la ventri a la liggi, di cui esenti
Nun è nuddu, e l’eroi lu cchiù felici
Cci stà suggettu comu lu pizzenti,
Guarda a tutti in silenziu; poi dici:
Quantu invidiu sta sorti, o boni genti!
In vui cunserva la natura amica
Qualchi residuu d’innuccenza antica.
3
     Si lu celu ’un mi avissi destinatu
All’ardua imprisa d’aggiustari un munnu,
Jeu cca mi cusiría a lu vostru latu,
Senza girari cchiù la terra ’ntunnu;
Ma li doviri di l’omu privatu
Diversi assai di lu magnatu sunnu;
L’unu a lu so individuu sulu attenni,
E l’autru a tuttu suprasedi, e intenni.
4
     Ver’è chi a prima vista sù guardati
Li primi quasi in odiu a la natura,
E l’autri pri felici sù stimati
A l’apparenza esterna, e a la figura;
Ma li proprii disii limitati
Sù la felicità la cchiù sicura;
Nè mai dívinu estendirsi in manera,
Chi di li forzi passinu la sfera.
5
     In effettu un gran re puru è infelici,
Si disia cchiù di chiddu chi possedi.
Chianci Alessandru quannu si cci dici:
Ch’autru munnu, non so, cc’è ancora in pedi;
Cchiù chi si voli, cchiù si pati, amici,
Lu riccu stissu si la brigghia cedi
A li proprii disii, oh chi cuntrastu!
Martiriu cci addiventa lu so fastu.
6
     Chiddu voluttuusu, chi la vita
Spenni a l’agi, a li spassi, a li piaciri,
Fattusinni un’idea comuni, e trita,
Nun trova cchiù chi tediu, e dispiaciri;
L’ofánu, chi nun á l’idea compita,
Di quantu cu la vucca fa vidiri,
Si la gloria pri oggettu si proponi,
Diventa schiavu di l’opinioni.
7
     Siccomu è la mercedi all’almi bassi,
Stimulu all’almi granni accussì è gloria:
Ma gloria cosa sì? Sì fumu, e passi;
Sanciu l’indovinau, bona memoria1,
Lu veru Eroi prescrivi li soi passi
’Ntra giustizia, e virtù, nè si nni gloria;
Pirchì la sua mercedi, e la sua paga,
È l’internu doviri, chi si appaga.
8
     Tri sunnu infatti, e li ripetu spissu,
Di l’omu li doviri principali:
Primu a cui lu creau, divi a se stissu;
Poi se stissu a se stissu; e poi a l’eguali,
Pri adempiri a li primi, è megghiu chissu
Vostru oscuru sistema pasturali;
Jeu pri lu terzu a la cità mi affuddu
Ch’è facili chi dda ’un si nni fa nuddu.
9
     Ver’è ch’áju lodatu a vili sfusi
La vita pasturali, ma nun sentu
Appruvari chidd’omini uziusi,
Chi stannu a panza all’aria cu l’armentu;
Nè mancu a ddi cuntinui e pinusi
Materiali impieghi cci accunsentu:
L’omu costa di fisicu, e morali;
Lu studiu lu distingui da l’armali.
10
     Quantu sarria opportunu all’umbra incerta
Di un alberu ramutu immenzu a tanti
Crapi, chi stannu a la campagna aperta
Dispersi ’ntra li ciuri, e ’ntra li chianti,
Leggiri, studiari, e stari allerta
A cosi cchiù sublimi, ed importanti!
E ligati cu rimi, e cu misuri
La sira poi cantarli a li pasturi!
11
     E osservari, ad esempiu d’Hermeti,
Pri menzu l’astronomici strumenti,
Lu cursu di lu suli, e li pianeti
Supra di un vausu allatu di l’armenti!
Nutari li stagiuni in marmi o abeti,
Cu l’ecclissi, e li varii canciamenti!
Chistu è un campari simplici, e ’nsitatu
Supra un sistema sodu, e ragiunatu.
12
     Dissi; e sputau tri voti, e li pasturi
Stupefatti a ddu ciumi d’eloquenza:
A ddi massimi sodi, e chi ’ntra ciuri
’Mmiscava spissu spissu ’na sintenza,
L’ammiravanu chini di stupuri;
Ma lu vestiri so, la sua prisenza
Lu scuncirtava un pocu, finalmenti
Lu cchiù vecchiu rispusi in chisti accenti:
13
     Felici etati, in cui la valli alpestri
Pasturi accussì saggi producía!
E in cui ’mmenzu li ddisi, e li jinestri
Qualchi Diu boscarecciu si vidía!
E li ninfi di ciumi, e li terrestri
Currevanu d’un flautu all’armunía!
Iddi istruianu l’omini plebei;
Chi lu sapiri scinni da li Dei.
14
     La terra allura si vidia fecunna
Rispunniri a li vogghi di li genti;
Un ramu stissu, ed una stissa frunna
Li frutti in cchiù stagiuni avía pendenti;
Ma a nui la terra ingrata nni circunna
Di cardi, e spini, ardículi puncenti;
E lu bisognu di sira e matina
Dappressu a la fatica nni strascina.
15
     ’Ntra alpestri vausi, e dintra grutti smorti
Passa la vita nostra umili, e oscura;
Nè cc’è cui nni ammaistri, e nni cunforti,
Salva la matri provida natura;
Sulu dui voti l’annu a nostra sorti
Di sua prisenza un signuri nni onura,
Chi pri disiu di caccia, e forsi stancu
Di li piaciri posa cca lu ciancu.

[p. 230 modifica]

16
     E ’un sdignannu la rozza cumpagnia,
Spissu quannu lu suli altu percoti,
Canta di nostri flauti all’armunia,
Ora lu cursu di l’eteri roti,
Ora la fuga di lu piu Enia,
Ora di l’aurea età l’usi remoti,
Ora l’ira di Achilli, ora d’Ulissi
Li frodi in Troja, in Itaca li rissi.
17
     Penni da la sua vucca attentamenti
La viva gioventù, e dimustra in frunti
L’affetti di lu cori dda presenti,
E interessanti a chiddi soi raccunti;
Già possedi lu metru, e in pettu senti,
Quasi nivi a lu suli in aspri munti,
Un non-so-chi di tepidu, e suttili,
Chi a lu cori sirpía gratu e gentili.
18
     ’Ntra li silvi di Tracia accussì Orfeu
Di la sua lira all’armunia celesti
Scinniri da lu munti Rodopeu
Vidia ruvidi váusi aspri foresti;
La fera tigri da lu cori reu
Cadiri si sintía l’iri funesti;
Cussì è so donu, quantu nui pensamu,
Quantu a li canni armonici cantamu.
19
     Ma la notti è avanzata, e la puddara
Si fa vidiri supra l’orizonti;
Lu carru già si abbassa all’unna amara,
E striscia, e gira supra lu gran fonti;
Lu sonnu, chi li forzi cci prepara,
Pr’essiri a la fatía li membri pronti,
Veni furtivu, e cu suavi ingannu
Adaciu adaciu l’occhi va gabbannu.
20
     Sciota accussì la cena, e lu discursu,
Ogn’unu s’indrizzau pri ripusari;
Lu sulu Don Chisciotti dannu cursu
A la sua fantasia di spaziari,
Si dispera, ed arraggia, comu un ursu,
Pinsannu comu Sanciu appi a sfumari;
Si sfirnicía, si stizza, ’un trova abbentu,
Finalmenti conchiudi: è ’ncantamentu.
21
     Perciò sollennementi fici vutu
(E a jurarlu arrivau pri Dulcinia)
Chi mai di l’elmu so irrà vistutu,
Si prima ’un rumpirà sta magaria;
Cussì cu stu cunfortu già abbattutu,
’Ntra un suavi sopuri s’arricria;
E scacciata ogni ria cura importuna
’Mputiri di lu sonnu si abbannuna.
22
     ’Ntra lu regnu di l’umbri unni cunserva
L’anticu Caos qualchi so putiri,
Cc’è un voscu in aria, ch’á pri rami, ed erva
Confusi idei d’affanni, e di piaciri;
Vacanti li fantasimi a caterva
Li strani innesti vannu dda a compiri;
E Morfeu riparati sutta l’ali,
Li porta ’ntra li sonni a li murtali.
23
     E pri via occulta, e ad iddu sulu nota,
S’introduci furtivu in fantasia,
Unni li chiusi ceddi apri, e rivota,
E cunfunni ogni aspettu, ed ogn’idia,
Poi l’immagini a dd’omu cchiù devota
Scegghi fra tutti, e a modu di magia,
La metti pri traversu, e culurisci,
Cc’insíta li fantasimi, e l’accrisci.
24
     Pertantu in sonnu Don Chisciotti vidi
Un gran saluni chinu di splenduri;
Epilogatu dda l’enourey ridi
Cu gioi, e gran domanti di stupuri;
Vintiquattru culonni sù li fidi
Sustegni a ricchi palchi, e di valuri,
Li mura sù tutt’oru isturiati
Cu figuri a l’eroica rilevati.
25
     Un rubinu, e un diomanti in menzu fannu
L’offiziu di lu suli e di la luna;
Granni, e lustri accuss', chi taliannu
Si offusca ogni pupidda cchiù importuna;
Don Chisciotti la sala firriannu,
Vidi ’mmenzu ’na spata, e ’na curuna
Misi ’ntra ’na valanza, e un muttu ’nfunnu:
Si dia a l’Aggiustaturi di lu Munnu.
26
     Mentri guarda alluccutu, e frasturnatu
D’alcuni tardi, e lamintusi accenti;
Gira, e vidi un giganti smisuratu,
Chi a Sanciu si strincía ’mmenzu li denti;
’Na matrona superba, ch’era allatu,
A dda straggi cu gesti anchi accusenti;
Ma Don Chisciotti grida: ah tradituri!
Davanti all’occhi mei tantu fururi?
27
     Stenni la manu supra la valanza,
Impugna la gran spata, ed oh stupuri!
Eccu chi d’ogni palcu si sbalanza
Un cavaleri armatu in vesti oscuri!
Cu spata nuda ogn’unu si cci avanza,
Lu sfida ognunu a guerra cu riguri;
Sunnu dudici eroi di Trabisonna,
’Ncantati ognunu dda cu la sua donna.
28
     Si ferma, e ammira l’aria marziali
Don Chisciotti imperterritu, e poi dici:
Jeu so l’istorii, e so quantu prevali
Vostru valuri contra li nimici;
Ma senza la prudenza, ah no nun vali
L’ardiri, anzi cci renni cchiù infelici;
Tannu la spata ávi a cacciarsi fora,
Quannu ’un á locu la bona palora.
29
     Non dall’odii, li straggi, e li fururi
Natu è l’omu a la luci; l’omu divi
L’essiri so a la paci, ed a l’amuri
E a l’affetti cchiù teneri, e giulivi;
La guerra, discordia, e lu fururi
Sù malatii di l’alma; unni ricivi
Natura in ricompensa a li soi affanni
Affrunti virgugnusi, inciurii e danni.

[p. 231 modifica]

30
     Sti sentenzi cu imperiu proferuti
Foru li veri fulmini adattati;
Eccu di bottu cadinu abbattuti,
Fatti cinniri già, l’eroi ’nfatati!
Leta armunia di flauti, e di liuti
Rumbumma attornu chidd’archi indorati;
La matrona s’accosta, e s’accumuna,
E cci adatta a la testa la curuna.
31
     Cavaleri, cci dici, unicu in munnu,
Chi ái saputu spusari a lu valuri
Alta prudenza, sapiri profunnu,
Giustizia e paci, pietá ed amuri;
Va, vinci, aggiusta, regna chi toi sunnu
Li glorii tutti, li palmi, e l’onuri.
Dissi, e trimau la sala d’autu, e bassu,
E successi un terribili fracassu.
32
     Eccu a ddu suprasaltu sfuma, e vola,
Lu sonnu cu l’immagini, e li sceni;
L’eroi sauta di lettu, ed arrivola
Sudatu, e stancu a signu chi già sveni;
Poi si ferma, rifletti, e si cunsola
A ddu felici auguriu di beni;
Ma puru è misu in costernazioni,
Chi ’un sapi si fu sonnu o visioni.
33
     Intantu di Tituni la cumpagna
’Ntra li vrazza di Zefiru amurusu
S’affaccia nuda supra la muntagna
Ad onta di lu so vecchiu gilusu;
Li campi, e l’ervi di rugiada vagna,
Copri a li stiddi l’aspettu briusu,
Sula splendi, e davanti cci camina
Di Veneri la stidda matutina.
34
     Ogni animali amicu di lu jornu
’Ntra lu propriu linguaggiu lu saluta;
Canta lu gaddu, e ogni puddáru attornu
Rispunnennu, cci fa la benvinuta;
Lu tauru mugghia, e arraspa lu so cornu,
Apri la capra la vucca lanuta;
E l’oceddi cu giubilu fistanti
’Ntonanu l’armunia di li soi canti.
35
     Li pasturi divoti di l’aurora
S’alzanu ad incontrarla badagghiannu;
Parti niscennu poi l’armenti fora,
Li portanu a ddi macchi pasculannu;
Parti lu latti in cischi, e parti ancora
In autri vasi a spremiri lu vannu,
Ed autru la quadára á preparata
Pri la tuma, ricotta ed alacciata.
36
     Li pecuri, e li capri pri muncírisi
Passanu ad una ad una da la ’nciarra:
Muncinu poi li vacchi, e pri ’un muvírisi
La pastura cci mettinu a la garra;
Li viteddi amminazzanu firírisi,
Ma speddi in jocu poi tutta la sciarra;
Circunnáti di spini, e di ruvetti,
Trippíanu ’ntra ’na grutta li crapetti.
37
     Curcatu ’ntra li faldi di lu munti
Rumina l’ervi gravi, e pinsirusu,
E appena affaccia la lanuta frunti
Lu voi, chi ’ntra li macchi stà cunfusu,
Li crapi, e vacchi strippi sù già junti
A li cimi di un váusu ruinusu
E lu cani lanutu sempri attentu
L’accumpagna indefessu a passu lentu.
38
     Un picciutteddu avviva la muntagna,
Mentri sedi a la guardia di l’armenti,
Chi mai da li soi labbra si scumpagna
Un friscalettu di vuci ’ntinnenti;
’Na pasturedda l’ínnii accumpagna,
E tutta a un trattu gridari si senti,
Pirchì lu nigghiu è in autu, chi filía,
E li cari indieddi cci curvía.
39
     Affaccia d’una macchia di jinestra
Lu tauru superbu, a un truncu ruttu
Di li soi corna lu viguri addestra,
E già lu scoti, e lu scardía tuttu;
Vidi la matri, e comu ’na balestra
Lu vitidduzzu sauta a pedi ’ncuttu,
Junci a li minni, e cci duna un sucuni
A forza di tistati, e strantuluni.
40
     La matri si lu guarda, e si lu licca,
E amminazza li cani cu la testa;
Iddu si cogghi, e cchiù ’nnintra si ficca,
E muvennu la cuda cci fa festa.
Penni a un pagghiaru da una staccia sicca
Di cascavaddi e provuli ’na resta,
Autri sù stisi in pasta feddi feddi,
Di ricotti abbianchianu li fasceddi.
41
     Tacitu e gravi Don Chisciotti ammira
Li studii pasturali, e ’ntra la menti
Gran machini d’idei volgi, e raggira;
L’umili inalza, abbassa li putenti;
Gran disgrazia (tra se dici, e si adira)
Di l’omini, ch’in munnu sù presenti,
Tri parti, e forsi cchiù, servinu ad una,
Ed idda si nni abusa la putruna.
42
     Cussì passau tri jorna da privatu
’Ntra ddi ritiri sulitarii, e scuri,
Senza chi cci avissi mai ’ncuntratu
Avventura di gridu e di rumuri;
Doppu li quali già da lettu alzatu
’Nsemmula quasi cu li stissi alburi,
Passija un pezzu avanti ddi capanni,
Cu lu cori presau di cosi granni.
43
     Mentri cu latti, quadaruni, e vampi
Sù li pasturi a la fatiga intenti,
Scurri l’Eroi, e li salvaggi campi
Va misurannu a tardi passi, e lenti;
Cerca un locu rumitu unni s’accampi
Pri sfogu all’amurusi soi tormenti;
Poi sedi, e boscarecciu si cuncerta
Supra ’na costa ripida, e diserta.

[p. 232 modifica]

44
     Cussì fu vistu un jornu Endimiuni
’Nnamurari a Diana, chi caccía;
Cussì lu vagu pastureddu Aduni
Veneri inciamma, ed Aci a Galatia;
Oh si l’avissi vistu ’ntra sta ’gnuni
La cara immaginaria Dulcinia!
Fici un friscalitteddu cu lu landru,
E a lu stili cantau di Colloandru.
45
     Li brunzi, e li metalli li cchiù duri
Si sarrianu squagghiati, o donna mia,
A li gran ciammi, e a li cucenti arduri,
Chi stu miu cori, oimè! pati pri tia;
A li lagrimi mei sparsi pri amuri
Rimuddatu anchi un marmu si sarria;
Ma pri mia pena, s’è un prodigiu fattu;
Tu resti dura, e lu miu cori intattu.
46
     Ddocu pri un pezzu si firmau suspisu
Pirchì la fantasia già si cc’infrasca
Da un strepitu, chi senti all’improvisu,
Di multa genti timida, e fuggiasca,
Sauta a l’impedi attonitu, e sorprisu;
E vidi chi currianu pri dda frasca,
Niscennu da una grutta spavintati
Pasturi, e ninfi cu li manu alzati.
47
     Subitu curri, e dimanna ansiusu
Lu motivu di tuttu ddu spaventu;
E senti, chi dda dintra da un pirtusu
Niscía funestu, ed orridu lamentu;
Ascuta anch’iddu interpidu, e animusu;
Lu senti, e poi decidi: è ’ncantamentu.
Sia lodatu lu celu, chi m’onura,
Avennumi serbatu a st’avventura.
48
     Osserva beni, e vidi ’ntra dda grutta
Un bucu, quantu appena cci capía,
Chi ghieva a funnu, e la vuci pri sutta
Ottusa, e cuba, e lugubri niscía;
Olà cumanna a chidda chiurma tutta,
Pigghiáti cordi, ed attaccáti a mia,
Calatimi cca ghiusu, eu sulu bastu,
A daricci a l’infernu un gran cuntrastu.
49
     Cussì si vitti Alcidi in Flegetonti
Calpestari di Cerberu li testi;
Espugnau puru Orfeu, Plutu, e Caronti
Cu li noti ora lenti, ed ora presti;
Anch’iu vogghiu passari stu gran ponti;
Cori áju in pettu, áju animu, ch’immesti;
Periculi nun timu, ’un curu affanni,
Lu celu mi criau pri cosi granni.
50
     Li pasturi alluccuti a tantu ardiri,
S’impegnanu a vidirinni li provi,
Cercanu cordi a tuttu so putiri,
E lu guardanu comu cosi novi;
Iddu intantu si metti a proferiri:
Oh bella Dulcinia, si nun ti movi
Ad ajutarmi tu ’ntra sti cimenti,
Sarrà attrattu lu vrazzu, ed impotenti.
51
     Eccu chi già attaccatu pri lu cintu,
Lu cálanu a lu funnu appocu appocu;
Iddu racchiusu dda ’ntra ddu recintu
Avvampa, e pri li naschi manna focu;
Visitannu dd’oscuru laberintu,
Intrepidu avvicinasi a lu locu...
La vuci ’ncugna, e lu pilu s’arrizza,
Ed iddu ’ntra se stissu si nni stizza.
52
     Ma ’un si duna pri vintu, e va gridannu:
Vegna contra di mia tuttu lu munnu,
Congiuri ancora l’infernu a miu dannu
Cu tutti l’avirserii, chi cci sunnu,
Ch’eu (Dulcinia però nun mi cacciannu
Di la sua grazia) mai mai mi cunfunnu;
Si avvilisca lu corpu quantu vogghi,
Chi lu spiritu ’un cura di sti ’mbrogghi.
53
     Mai sparveri va contra li palummi
Cu tanti ardiri, e mai lupu a l’agneddi,
Quant’iu ’ntra lochi oscuri, e catacummi
’Ntra lamenti, ’ncantisimi, e marteddi...
Si senti intantu strinciri li lummi
Da dui vrazza, chi parinu rasteddi;
Ogn’autru sarria mortu di spaventu,
Ma Don Chisciotti abbampa, e fa pri centu.
54
     E sciotu da dd’impacci, isa la manu,
Scippa la spata, ed a lu scuru ’mmesti;
Quann’eccu senti un urlu, un gridu stranu
Uh! uh! mali pri mia!.. lu nasu?.. oh pesti!
No, replica l’eroi, nun scappi sanu
Di l’odiu miu, si ’un ti palisi, e arresti,
Rénniti zoccu sì, o spirdu, o fata,
Omu, magu, o donna, o anima ’ncantata.
55
     Jeu cu’ sugnu? sù Sanciu, e sù sminnatu;
Oimè! chi mai vi avissi conosciutu!
Vi vitti, cursi, e stu piaciri ingratu
Mi custa un nasu, chi mi dava ajutu;
Cu prigheri lu celu avía stancatu
Pri vidirivi, e ’nfatti fui ’saudutu;
Ahi mischinu mia! ma nun previtti,
Chi duvia rinigari ca vi vitti!
56
     Tu Sanciu! dici attonitu l’eroi,
Tu cca! dintra st’orridu dammusu,
E di’, pri l’arma di li figghi toi,
Sì in spiritu, o in sustanza cca rinchiusu?
Stu problema, rispunni, sinu ad oi
Mi è statu sempri oscuru, e dubiusu;
Ma spiegatilu vui ca studiati,
Si nni dunanu spiriti sciancati?
57
     Pirch’eu quannu cadivi ’ntra ddu puzzu,
A ’na ficu sarvaggia m’abbrazzai;
Idda si rumpi, ed eu dda dintra appuzzu;
Però supra li rami scattiai;
Ma lu puzzu era funnu, e lu cruduzzu,
E l’anca cu dda botta mi spirnai;
Ristai sciancatu, oimè! chi crudu casu!
Mi ammancava ristari senza nasu!

[p. 233 modifica]

58
     Basta, dissi l’Eroi, cunta fidili
La storia di li toi tristi avventuri,
E pri quali artifiziu suttili
Ti suttrasti da mia l’incantaturi?
Dirrò, ripigghia Sanciu, a lu miu stili
Mi currinu dappressu li sciaguri;
Lu pani, chi manciai ’ntra la furesta,
Sácusu quannu fu, mi fici pesta.
59
     Mentri distrattu appressu vi vinia,
Mi mancau lu tirrenu ’ntra li pedi;
Mi trovu dintra un puzzu sforasia,
Unn’anchi un pocu d’acqua cci risedi:
Chianciu la svinturata sorti mia,
Chi nun trovu l’ajuti, chi richiedi,
E chi pri la scuscisa, e pri la zanca
Ogni spiranza a nesciri mi manca.
60
     Doppu chi guardu ’mmatula la luci,
Abbassu l’occhi versu di ddi ’gnuni,
E cci viju un crafocchiu, ch’introduci
A ’na ciacca, e sta ciacca ’ntra un gruttuni;
Mi mettu a strascinari duci duci
La coscia quasi sempri a brancicuni;
E mi cci ficcu cu tali mastria,
Chi un surci, o ’na lucerta stintiria.
61
    Mentri ’ntra ddi puzzangari, e sdirrupi
Scurru a tantuni comu megghiu pazzu,
Sentu ’ntesta un ciatuni, e ’tra ddi rupi
’Na specii di suspiru, e peditozzu;
Aimè! già vinni l’ura! eccu li lupi!
Già si lassanu jiri pri lu cozzu;
Mi ’ncunigghiu a ’na ’gnuni, tuttu attentu,
E mi pari di sentiri un lamentu.
62
     Conusciu chi la vuci è di picciotta;
E gridu: cca cc’è fimmini! cu’ è ddocu?
A sti paroli un strillu cu ’na botta
Sentu un pocu distanti lu miu locu;
E viju ’nterra comu ’na ricotta,
’Na ninfa di vint’anni, o pressu a pocu;
Ma cu tutta sta bella cumpagnia
Jeu mi scantava d’idda, idda di mia.
63
     Finalmenti già stancu di trimari,
Mi sforzu, e dicu: o figghia di la rocca,
Si sì fimmina vera, comu pari,
Jeu sugnu un omu, chi si vidi e tocca;
Stà sicura di mia, nè ti scantari;
Chi si tu pri accidenti oggi sì locca,
Jeu, senza avirci misu nuddu peccu,
Puru mi trovu tri parti di sceccu.
64
     Comu! l’Eroi interrumi, cunta arreri?
Sta donna unn’è? nun mi nni ái dittu nenti!
E quali sunnu l’incantismi veri,
Si nun sù chisti veri ’ncantamenti?
Luntanu perdu a tia tri jorna arreri;
Ora ’ntra stu gruttuni sì presenti!
Benchì profunna, abitata è sta grutta!
E comu campa ’na donna cca sutta?
65
     Adaciu, ca ’un sù saccu, ora rispunnu
A tuttu quantu vui mi ricircati,
Dissi Sanciu, ed in primis ’ntra stu funnu
Si chianci è veru comu li dannati,
Ma si campa, si taffii cci nni sunnu,
Chi a lu scuru la vucca la ’nzirtati;
La sorti fu chi aveva a dda caduta
’Na vertula di pani pruviduta.
66
     E comu chi ogni pena in pani torna,
Nè cu la ventri si pigghia vinditta,
E dijunatu avevamu cchiù jorna:
Saccu vacanti ’un pò stari a l’addritta:
Nni misimu a manciari; e mi frastorna
’Ntra lu megghiu sta specia ’mmaliditta:
Si nun nni veni nuddu a liberari,
Campu tantu, quantu áju di manciari.
67
     Chista mi scurza la pruvisioni,
Dunca li jorna mei si stà manciannu;
È caritati, è veru, si supponi,
Ma ’un divi essiri poi cu lu miu dannu;
Lu patruni ’ntra l’autri cosi boni
Diceva sempri, e jeva predicannu:
Chi la natura a tutti quanti avvisa,
Chi lu jippuni è doppu la cammisa.
68
     Chi diavulu scacci! mi ái siccatu,
Smenni li mei sentenzi, e sì prolissu,
Gridau l’Eroi; e in se riconcentratu:
Lu sonnu s’avvirau, dici a se stissu,
Eccu la donna, chi m’á coronatu...
Ma dimmi, Sanciu caru, ’un era chissu
Un gran bellu saluni riccu e raru,
Chi straluceva comu jornu chiaru?
69
     E la vidisti ’mmenzu dda valanza,
D’unni pinnía ’na spata, e ’na curuna?
La spata è mia, la donna è la Custanza,
Chi mi la cinci allatu, e m’incuruna;
Vidisti ddu giganti di gran panza,
Chi di tia nni faceva tri vuccuna?
Oh gran belli avventuri! oh fortunatu
Sanciu, a granni avventuri riservatu!
70
     Unni? cca? chi saluni? dici Sanciu,
Ah signuri, viditi ca sparrati;
Chi jornu chiaru? vui pigghiati a scanciu;
Lu scuru cca si fedda, chi scacciati?
Valanza! chi valanza? oh chistu è granciu!
Chi spata? chi curuna? chi ’nfasciati?
’Ntra st’oscuri crafocchi ’un cci viditi,
Chi buffazzi, culovrii e taddariti.
71
     L’áju giratu tutti a grancinuni
Cchiù di tri migghia; e jia sempri passannu
Da grutti in grutti, da crafocchi a ’gnuni,
Parti ’mmistennu, e parti truppicannu;
Ju avanti chi jittava suspiruni;
Idda appressu vinía trivuliannu;
Víttimu in autu poi certa spiragghia;
Ma cu’ putía acchianari dda muragghia?

[p. 234 modifica]

72
     Afflitti e dispirati tutti dui
Nni avemu misu a chianciri, e pilari,
Quannu vitti di dda calari a vui,
Comu un catu ’ntra senia, o ’ntra mari;
Idda scantata grida, e si nni fui;
Jeu m’agnunu, e in sintirivi parrari,
Niscivi, v’abbrazzavi, oh duru casu!
E st’abbrazzata, oimè, mi custa un nasu!
73
     Ripigghia Don Chisciotti; eh via nun sunnu
Pri l’occhi toi profani sti prodiggi;
Lassa trasiri a mia, ch’eu mi sprofunnu
Sinu a la sedi di li regni Stiggi;
’Nsignami unn’è la donna, e vota tunnu,
Ch’eu sò di l’incantisimi la liggi;
La sorti è data a mia, chist’avventura
Pri mia è giuliva, a tutti l’autri è oscura.
74
     Comu! ’nterrumpi Sanciu, chi diciti?
Jeu v’insignu la donna? vi sunnati;
Si a mia, ca vi sù servu, mi firiti,
A chidda certu certu la scannati;
Nun è fata gnurnò comu criditi;
È ’na picciotta, chi vi fa pietati,
La quali è a parti di la mia amarizza,
Pri veniri a circari ’na inizza.
75
     Cussì Sanciu si para pri davanti,
Timennu chi nun scanni dd’infelici;
Ma Don Chisciotti intrepidu, e custanti
Lu jetta ’nterra, e poi cussì cci dici:
Lu viju, ca sì un furbu negromanti,
Chi m’attraversi l’esitu felici
Di sta bella avvintura; ma t’inganni,
Jeu conusciu li maghi da tant’anni.
76
     E mi suvveni ultra di tanti, e tanti
Inganni, e furbarii, chi nn’áju lettu,
Chi in un casteddu lu gran magu Atlanti2
Pigghiava or’unu, ed ora nautru aspettu:
A Ruggeri cumparsi Bradamanti,
E a Bradamanti Ruggeru perfettu,
E ad iddi, ed autri multi cu st’ingannu
’Ncantati li tinía sempri girannu.
77
     Sciugghiutasi la corda, unn’era cintu,
Don Chisciotti attaccau l’afflittu Panza;
Lu lassau ’nterra, ed iddu poi nastintu
Dintra dda grutta orribili si avanza;
La giuvina vidennusi in procintu,
Etta ’na vuci, e ’nterra si sbalanza;
Ma l’Eroi cu lu sessu pietusu
Si cci ’nginocchia gratu, ed amurusu.
78
     Qualunqui sì, ti pregu, o Fata, o Dia,
Pri to fidu campiuni ad accettarmi;
Ch’eu ti prumettu cunsagrari a tia
D’ogni vintu nimicu insigni, ed armi;
Avvera tu la visioni mia,
Ch’in sonnu ti dignasti presentarmi;
Cincimi tu la spata, e la curuna;
Te propizia, poi sfidu la furtuna.
79
     Accussì stetti un pezzu a dinucchiuni,
Prigannu la dunzella a curunarlu;
Dicennu chi ’un si alzava d’abbuccuni,
Si ’un si sarria dignata d’onorarlu;
Idda prega a niscirla di ddi ’gnuni,
Chi poi sarria sua cura cumpinsarlu,
Da ddu puntu l’Eroi so si prumetti,
Quantu a l’onuri la fidi permetti.
80
     Imperciocchì, dicía, ver’è ch’in tanti
Storii antichi di cavalleria
Leggiu: chi multi cavaleri erranti
Fattu ánnu abusu di galanteria;
E la dunzella misera e trimanti
Mentri ’mmanu d’un latru si turcía,
Liberata da chistu, doppu pocu
Cadeva da la bracia ’ntra lu focu.
81
     Ma ’un sù tutti l’esempii da imitarsi;
Comu l’api, cui studia divi fari,
Da li ciuri, chi vidi presentarsi,
Lu sulu meli si nni ávi a sucari.
L’Eroi prima di tuttu á da pruvarsi,
A vinciri, e a se stissu suggiugari;
Pirchì di tutti l’imprisa cchiù dura
È jiri unni ’un nni ajuta la natura.
82
     Pri tantu nun timiri tu, o dunzella,
Chi da mia sia macchiatu lu to onuri;
’Nzoccu è sculputu in pettu, ’un si cancella,
Ed iu sù di me’ stissu vincituri;
Ardu, è veru, a ’na ciamma assai cchiù bella,
Nè sù reu d’un pinseri tradituri;
Culpa pri occasioni ’un è permissa;
Chi un’alma granni è teatru a se stissa.
83
     Li pasturi fratantu a sta dimura
Timennu di disgrazia, o d’autru intoppu,
Si tiranu la corda; Sanciu allura
Si senti sollevari ancorchì zoppu;
Si vidi alzari in aria, e si figura
Ch’è pri cadiri, e fari qualchi scoppu,
Trimava di spaventu, e si cridía,
Ch’era opra tutta di negromanzía.
84
     Ma è già arrivatu a vidiri lu jornu,
Già la testa spurgía da lu pirtusu,
Quannu chiddi vidennu da ddu tornu
Spuntari un gran facciuni spavintusu,
Senza nasu, e lu sangu d’ogni ’ntornu,
Chi pri la facci cci sculava jusu,
Cu l’occhi lustri, e fora arrivulati,
Lassannulu, fuéru spavintati.
85
     No, nun jiu a funnu, pirchì già pri sorti
Si truvava li spaddi ’nsirragghiati,
S’avía sciotu li manu, e perciò forti
Si avviticchia a ddi vausi ciaccati:
Resta cu l’occhi stralunati, e storti,
’Mmenzu ddu bucu nisciutu a mitati;
Cussì alluccutu, ’ntóntaru, e minnali,
Chi pareva ’na statua di sali.

[p. 235 modifica]

86
     Ármati di pacenzia, statti ddocu,
Sanciu, ca s’è scurdatu lu strumentu,
Assai m’incrisci, cridimi, e non pocu,
Lasciariti ’ntra un statu vijolentu;
Ssa facci giarna, comu lu varcocu
L’occhi lucenti e chini di spaventu,
Lu sangu pri la facci chi ti scula,
Fannu, ch’eu perda li paroli in gula.