Pagina:Poesie siciliane.pdf/231

435 d. chisciotti e sanciu panza 436

30
     Sti sentenzi cu imperiu proferuti
Foru li veri fulmini adattati;
Eccu di bottu cadinu abbattuti,
Fatti cinniri già, l’eroi ’nfatati!
Leta armunia di flauti, e di liuti
Rumbumma attornu chidd’archi indorati;
La matrona s’accosta, e s’accumuna,
E cci adatta a la testa la curuna.
31
     Cavaleri, cci dici, unicu in munnu,
Chi ái saputu spusari a lu valuri
Alta prudenza, sapiri profunnu,
Giustizia e paci, pietá ed amuri;
Va, vinci, aggiusta, regna chi toi sunnu
Li glorii tutti, li palmi, e l’onuri.
Dissi, e trimau la sala d’autu, e bassu,
E successi un terribili fracassu.
32
     Eccu a ddu suprasaltu sfuma, e vola,
Lu sonnu cu l’immagini, e li sceni;
L’eroi sauta di lettu, ed arrivola
Sudatu, e stancu a signu chi già sveni;
Poi si ferma, rifletti, e si cunsola
A ddu felici auguriu di beni;
Ma puru è misu in costernazioni,
Chi ’un sapi si fu sonnu o visioni.
33
     Intantu di Tituni la cumpagna
’Ntra li vrazza di Zefiru amurusu
S’affaccia nuda supra la muntagna
Ad onta di lu so vecchiu gilusu;
Li campi, e l’ervi di rugiada vagna,
Copri a li stiddi l’aspettu briusu,
Sula splendi, e davanti cci camina
Di Veneri la stidda matutina.
34
     Ogni animali amicu di lu jornu
’Ntra lu propriu linguaggiu lu saluta;
Canta lu gaddu, e ogni puddáru attornu
Rispunnennu, cci fa la benvinuta;
Lu tauru mugghia, e arraspa lu so cornu,
Apri la capra la vucca lanuta;
E l’oceddi cu giubilu fistanti
’Ntonanu l’armunia di li soi canti.
35
     Li pasturi divoti di l’aurora
S’alzanu ad incontrarla badagghiannu;
Parti niscennu poi l’armenti fora,
Li portanu a ddi macchi pasculannu;
Parti lu latti in cischi, e parti ancora
In autri vasi a spremiri lu vannu,
Ed autru la quadára á preparata
Pri la tuma, ricotta ed alacciata.
36
     Li pecuri, e li capri pri muncírisi
Passanu ad una ad una da la ’nciarra:
Muncinu poi li vacchi, e pri ’un muvírisi
La pastura cci mettinu a la garra;
Li viteddi amminazzanu firírisi,
Ma speddi in jocu poi tutta la sciarra;
Circunnáti di spini, e di ruvetti,
Trippíanu ’ntra ’na grutta li crapetti.
37
     Curcatu ’ntra li faldi di lu munti
Rumina l’ervi gravi, e pinsirusu,
E appena affaccia la lanuta frunti
Lu voi, chi ’ntra li macchi stà cunfusu,
Li crapi, e vacchi strippi sù già junti
A li cimi di un váusu ruinusu
E lu cani lanutu sempri attentu
L’accumpagna indefessu a passu lentu.
38
     Un picciutteddu avviva la muntagna,
Mentri sedi a la guardia di l’armenti,
Chi mai da li soi labbra si scumpagna
Un friscalettu di vuci ’ntinnenti;
’Na pasturedda l’ínnii accumpagna,
E tutta a un trattu gridari si senti,
Pirchì lu nigghiu è in autu, chi filía,
E li cari indieddi cci curvía.
39
     Affaccia d’una macchia di jinestra
Lu tauru superbu, a un truncu ruttu
Di li soi corna lu viguri addestra,
E già lu scoti, e lu scardía tuttu;
Vidi la matri, e comu ’na balestra
Lu vitidduzzu sauta a pedi ’ncuttu,
Junci a li minni, e cci duna un sucuni
A forza di tistati, e strantuluni.
40
     La matri si lu guarda, e si lu licca,
E amminazza li cani cu la testa;
Iddu si cogghi, e cchiù ’nnintra si ficca,
E muvennu la cuda cci fa festa.
Penni a un pagghiaru da una staccia sicca
Di cascavaddi e provuli ’na resta,
Autri sù stisi in pasta feddi feddi,
Di ricotti abbianchianu li fasceddi.
41
     Tacitu e gravi Don Chisciotti ammira
Li studii pasturali, e ’ntra la menti
Gran machini d’idei volgi, e raggira;
L’umili inalza, abbassa li putenti;
Gran disgrazia (tra se dici, e si adira)
Di l’omini, ch’in munnu sù presenti,
Tri parti, e forsi cchiù, servinu ad una,
Ed idda si nni abusa la putruna.
42
     Cussì passau tri jorna da privatu
’Ntra ddi ritiri sulitarii, e scuri,
Senza chi cci avissi mai ’ncuntratu
Avventura di gridu e di rumuri;
Doppu li quali già da lettu alzatu
’Nsemmula quasi cu li stissi alburi,
Passija un pezzu avanti ddi capanni,
Cu lu cori presau di cosi granni.
43
     Mentri cu latti, quadaruni, e vampi
Sù li pasturi a la fatiga intenti,
Scurri l’Eroi, e li salvaggi campi
Va misurannu a tardi passi, e lenti;
Cerca un locu rumitu unni s’accampi
Pri sfogu all’amurusi soi tormenti;
Poi sedi, e boscarecciu si cuncerta
Supra ’na costa ripida, e diserta.