Pagina:Poesie siciliane.pdf/230

433 cantu terzu 434

16
     E ’un sdignannu la rozza cumpagnia,
Spissu quannu lu suli altu percoti,
Canta di nostri flauti all’armunia,
Ora lu cursu di l’eteri roti,
Ora la fuga di lu piu Enia,
Ora di l’aurea età l’usi remoti,
Ora l’ira di Achilli, ora d’Ulissi
Li frodi in Troja, in Itaca li rissi.
17
     Penni da la sua vucca attentamenti
La viva gioventù, e dimustra in frunti
L’affetti di lu cori dda presenti,
E interessanti a chiddi soi raccunti;
Già possedi lu metru, e in pettu senti,
Quasi nivi a lu suli in aspri munti,
Un non-so-chi di tepidu, e suttili,
Chi a lu cori sirpía gratu e gentili.
18
     ’Ntra li silvi di Tracia accussì Orfeu
Di la sua lira all’armunia celesti
Scinniri da lu munti Rodopeu
Vidia ruvidi váusi aspri foresti;
La fera tigri da lu cori reu
Cadiri si sintía l’iri funesti;
Cussì è so donu, quantu nui pensamu,
Quantu a li canni armonici cantamu.
19
     Ma la notti è avanzata, e la puddara
Si fa vidiri supra l’orizonti;
Lu carru già si abbassa all’unna amara,
E striscia, e gira supra lu gran fonti;
Lu sonnu, chi li forzi cci prepara,
Pr’essiri a la fatía li membri pronti,
Veni furtivu, e cu suavi ingannu
Adaciu adaciu l’occhi va gabbannu.
20
     Sciota accussì la cena, e lu discursu,
Ogn’unu s’indrizzau pri ripusari;
Lu sulu Don Chisciotti dannu cursu
A la sua fantasia di spaziari,
Si dispera, ed arraggia, comu un ursu,
Pinsannu comu Sanciu appi a sfumari;
Si sfirnicía, si stizza, ’un trova abbentu,
Finalmenti conchiudi: è ’ncantamentu.
21
     Perciò sollennementi fici vutu
(E a jurarlu arrivau pri Dulcinia)
Chi mai di l’elmu so irrà vistutu,
Si prima ’un rumpirà sta magaria;
Cussì cu stu cunfortu già abbattutu,
’Ntra un suavi sopuri s’arricria;
E scacciata ogni ria cura importuna
’Mputiri di lu sonnu si abbannuna.
22
     ’Ntra lu regnu di l’umbri unni cunserva
L’anticu Caos qualchi so putiri,
Cc’è un voscu in aria, ch’á pri rami, ed erva
Confusi idei d’affanni, e di piaciri;
Vacanti li fantasimi a caterva
Li strani innesti vannu dda a compiri;
E Morfeu riparati sutta l’ali,
Li porta ’ntra li sonni a li murtali.
23
     E pri via occulta, e ad iddu sulu nota,
S’introduci furtivu in fantasia,
Unni li chiusi ceddi apri, e rivota,
E cunfunni ogni aspettu, ed ogn’idia,
Poi l’immagini a dd’omu cchiù devota
Scegghi fra tutti, e a modu di magia,
La metti pri traversu, e culurisci,
Cc’insíta li fantasimi, e l’accrisci.
24
     Pertantu in sonnu Don Chisciotti vidi
Un gran saluni chinu di splenduri;
Epilogatu dda l’enourey ridi
Cu gioi, e gran domanti di stupuri;
Vintiquattru culonni sù li fidi
Sustegni a ricchi palchi, e di valuri,
Li mura sù tutt’oru isturiati
Cu figuri a l’eroica rilevati.
25
     Un rubinu, e un diomanti in menzu fannu
L’offiziu di lu suli e di la luna;
Granni, e lustri accuss', chi taliannu
Si offusca ogni pupidda cchiù importuna;
Don Chisciotti la sala firriannu,
Vidi ’mmenzu ’na spata, e ’na curuna
Misi ’ntra ’na valanza, e un muttu ’nfunnu:
Si dia a l’Aggiustaturi di lu Munnu.
26
     Mentri guarda alluccutu, e frasturnatu
D’alcuni tardi, e lamintusi accenti;
Gira, e vidi un giganti smisuratu,
Chi a Sanciu si strincía ’mmenzu li denti;
’Na matrona superba, ch’era allatu,
A dda straggi cu gesti anchi accusenti;
Ma Don Chisciotti grida: ah tradituri!
Davanti all’occhi mei tantu fururi?
27
     Stenni la manu supra la valanza,
Impugna la gran spata, ed oh stupuri!
Eccu chi d’ogni palcu si sbalanza
Un cavaleri armatu in vesti oscuri!
Cu spata nuda ogn’unu si cci avanza,
Lu sfida ognunu a guerra cu riguri;
Sunnu dudici eroi di Trabisonna,
’Ncantati ognunu dda cu la sua donna.
28
     Si ferma, e ammira l’aria marziali
Don Chisciotti imperterritu, e poi dici:
Jeu so l’istorii, e so quantu prevali
Vostru valuri contra li nimici;
Ma senza la prudenza, ah no nun vali
L’ardiri, anzi cci renni cchiù infelici;
Tannu la spata ávi a cacciarsi fora,
Quannu ’un á locu la bona palora.
29
     Non dall’odii, li straggi, e li fururi
Natu è l’omu a la luci; l’omu divi
L’essiri so a la paci, ed a l’amuri
E a l’affetti cchiù teneri, e giulivi;
La guerra, discordia, e lu fururi
Sù malatii di l’alma; unni ricivi
Natura in ricompensa a li soi affanni
Affrunti virgugnusi, inciurii e danni.