Pagina:Poesie siciliane.pdf/229

431 d. chisciotti e sanciu panza 432

2
     Doppu chi Don Chisciotti sodisfici
Di la ventri a la liggi, di cui esenti
Nun è nuddu, e l’eroi lu cchiù felici
Cci stà suggettu comu lu pizzenti,
Guarda a tutti in silenziu; poi dici:
Quantu invidiu sta sorti, o boni genti!
In vui cunserva la natura amica
Qualchi residuu d’innuccenza antica.
3
     Si lu celu ’un mi avissi destinatu
All’ardua imprisa d’aggiustari un munnu,
Jeu cca mi cusiría a lu vostru latu,
Senza girari cchiù la terra ’ntunnu;
Ma li doviri di l’omu privatu
Diversi assai di lu magnatu sunnu;
L’unu a lu so individuu sulu attenni,
E l’autru a tuttu suprasedi, e intenni.
4
     Ver’è chi a prima vista sù guardati
Li primi quasi in odiu a la natura,
E l’autri pri felici sù stimati
A l’apparenza esterna, e a la figura;
Ma li proprii disii limitati
Sù la felicità la cchiù sicura;
Nè mai dívinu estendirsi in manera,
Chi di li forzi passinu la sfera.
5
     In effettu un gran re puru è infelici,
Si disia cchiù di chiddu chi possedi.
Chianci Alessandru quannu si cci dici:
Ch’autru munnu, non so, cc’è ancora in pedi;
Cchiù chi si voli, cchiù si pati, amici,
Lu riccu stissu si la brigghia cedi
A li proprii disii, oh chi cuntrastu!
Martiriu cci addiventa lu so fastu.
6
     Chiddu voluttuusu, chi la vita
Spenni a l’agi, a li spassi, a li piaciri,
Fattusinni un’idea comuni, e trita,
Nun trova cchiù chi tediu, e dispiaciri;
L’ofánu, chi nun á l’idea compita,
Di quantu cu la vucca fa vidiri,
Si la gloria pri oggettu si proponi,
Diventa schiavu di l’opinioni.
7
     Siccomu è la mercedi all’almi bassi,
Stimulu all’almi granni accussì è gloria:
Ma gloria cosa sì? Sì fumu, e passi;
Sanciu l’indovinau, bona memoria1,
Lu veru Eroi prescrivi li soi passi
’Ntra giustizia, e virtù, nè si nni gloria;
Pirchì la sua mercedi, e la sua paga,
È l’internu doviri, chi si appaga.
8
     Tri sunnu infatti, e li ripetu spissu,
Di l’omu li doviri principali:
Primu a cui lu creau, divi a se stissu;
Poi se stissu a se stissu; e poi a l’eguali,
Pri adempiri a li primi, è megghiu chissu
Vostru oscuru sistema pasturali;
Jeu pri lu terzu a la cità mi affuddu
Ch’è facili chi dda ’un si nni fa nuddu.
9
     Ver’è ch’áju lodatu a vili sfusi
La vita pasturali, ma nun sentu
Appruvari chidd’omini uziusi,
Chi stannu a panza all’aria cu l’armentu;
Nè mancu a ddi cuntinui e pinusi
Materiali impieghi cci accunsentu:
L’omu costa di fisicu, e morali;
Lu studiu lu distingui da l’armali.
10
     Quantu sarria opportunu all’umbra incerta
Di un alberu ramutu immenzu a tanti
Crapi, chi stannu a la campagna aperta
Dispersi ’ntra li ciuri, e ’ntra li chianti,
Leggiri, studiari, e stari allerta
A cosi cchiù sublimi, ed importanti!
E ligati cu rimi, e cu misuri
La sira poi cantarli a li pasturi!
11
     E osservari, ad esempiu d’Hermeti,
Pri menzu l’astronomici strumenti,
Lu cursu di lu suli, e li pianeti
Supra di un vausu allatu di l’armenti!
Nutari li stagiuni in marmi o abeti,
Cu l’ecclissi, e li varii canciamenti!
Chistu è un campari simplici, e ’nsitatu
Supra un sistema sodu, e ragiunatu.
12
     Dissi; e sputau tri voti, e li pasturi
Stupefatti a ddu ciumi d’eloquenza:
A ddi massimi sodi, e chi ’ntra ciuri
’Mmiscava spissu spissu ’na sintenza,
L’ammiravanu chini di stupuri;
Ma lu vestiri so, la sua prisenza
Lu scuncirtava un pocu, finalmenti
Lu cchiù vecchiu rispusi in chisti accenti:
13
     Felici etati, in cui la valli alpestri
Pasturi accussì saggi producía!
E in cui ’mmenzu li ddisi, e li jinestri
Qualchi Diu boscarecciu si vidía!
E li ninfi di ciumi, e li terrestri
Currevanu d’un flautu all’armunía!
Iddi istruianu l’omini plebei;
Chi lu sapiri scinni da li Dei.
14
     La terra allura si vidia fecunna
Rispunniri a li vogghi di li genti;
Un ramu stissu, ed una stissa frunna
Li frutti in cchiù stagiuni avía pendenti;
Ma a nui la terra ingrata nni circunna
Di cardi, e spini, ardículi puncenti;
E lu bisognu di sira e matina
Dappressu a la fatica nni strascina.
15
     ’Ntra alpestri vausi, e dintra grutti smorti
Passa la vita nostra umili, e oscura;
Nè cc’è cui nni ammaistri, e nni cunforti,
Salva la matri provida natura;
Sulu dui voti l’annu a nostra sorti
Di sua prisenza un signuri nni onura,
Chi pri disiu di caccia, e forsi stancu
Di li piaciri posa cca lu ciancu.