Pagina:Porta - Poesie milanesi.djvu/109


— 103 —



Quist poeíi che ghan sul eoo la carsenzetta
Hin propi prel, e papa, e cardinal;
Capazz de vend i sant a on tant la fetta
Coinè se la fujs carna d’animai,
Capazz, per el valor d’ona stachetta,
De spetasciass el muio col messal,
Capazz cont on pretest, senza fa goss,
De brusatt viv in piazza, e toeutt tult coss.

M’eva pars de cognossen quajghedun,
Ma Vergini el me dis che no gh’è el piatt1.
Che saran cognossuu mai da nessun
Perchè han sbregaa el so nomm col viv de matt,
Che se truccaran semper, e che nun
Emm da vedei in la vali de Giosafatt
Quist coi pugn sirene, e quij con biott la gnucca
hors perchè han destrugaa fin la perucca.

Per eccess de bandoria2 e de avarizia
Han perduu on post in Ciel per quistall chi;
Se in del fa sto baratt ghan vuu malizia,
Senza fagh oltra franza, pènsel ti;
Eppur gh’è tanta gent che se incaprizia
Di ben de la fortuna tutt i dí.
Che fann boja e scuriee3 pegora e lóff,
Vitt de can per quistaj, e non hin che on boff.

E sí che se podessen anch portass
Adree tant or, quant pesa tutt el mond,
No poderaven nanch per quest settass,
E tira el fíaa doma on minutt segond. —
Ma sta fortuna, che fa avolt e bass
Come la voeur, e la fa i part sul tond.
Donna e patronna lee del bon, del beli,
Chi l’è? Vergini, podarav sa veli? —

  1. ho gh’è el piatt = non vale la pena. (Nota transclusa da pagina 112)
  2. bandoria = baldoria. (Nota transclusa da pagina 112)
  3. scuriee: battuto, flagellato; membro della confraternita di coloro che si flagellavano, e accompagnavano al patibolo i condannati a morte. (Nota transclusa da pagina 112)