 |
Questa pagina è stata trascritta, formattata e riletta. | |
| 254 |
[f 2 r.]
MILOSÂRDIA LUI TIT
Întîia facire.
Loc în drept Tiverii, intra carile este lăcașul Vitelii.
SCHINA I.
Vilelila și Săstu.
Vit. Pănă când Săste mi-i spune aceste, știu că ai fàcut să criază Lendol, că oamenii lui sănt gata și, că îndată ce vii da foc la Capitol, se vor porni cu toții cei ce sânt într’un găndu spre săvârșire faptii. Vor să legi ta[s]ma roșii la mana driiaptă ca să să cunoască între dănsii. Aceste li am auzit de o mii de ori, și cu toate aceste Titu sălit fiind de robire dragostii, se va cununa cu Verenichi și va da împărțiia ci au răpit de la tatăl meu. Spune-mi pentru ce atăta întârzaeri?
Săst. Ah......
[f. 2 v.]
Vit. Oftezi; a întălegi eu nu pociu, căci, când nu sant de față, ești gata spre săvârșire răsplătirii, și când sânt, nu știi ce drum să apuci. Și te văd foarte turburat. Tălmăcește-mi pilda acésta, căci mi s-au urât a te vedé une ori foarte îndrăznețu și alta dată pisti firi fricos.
ș. c. L
Ed ecco infine la nota che si legge sul verso dell’ultima pagina:
,,1784 Octomv. 5. Această carte s-au scris și s-au tălmăcit de mine
dalla quale risulta trattarsi proprio dell’autografo.
Disgraziatamente però non è il caso di rallegrarci eccessivamente di una simile fortuna, visto che ci troviamo dinanzi a una pessima traduzione, in cui del Metastasio non resta proprio più nulla. Sparito ogni ornamento retorico, spogli del loro bel colorito classicheggiante, diluiti nella prosa più rozza e più pedestre che fantasia umana possa immaginare; i bei versi del Metastasio, il cui decoro rende sopportabile codesta scena introduttiva, che, si può dire, non ha quasi altri pregi che di forma, ci fanno un po’ l’effetto di signori decaduti, che abbiam visto in tutto lo splendore della loro fortuna, eleganti ed azzimati incrociar motti di spirito sotto la luce sfolgorante dei doppieri tra le
