Pagina:Ortiz - Per la storia della cultura italiana in Rumania.djvu/254

244

Inima-mi astăzi e isbăvită
D’acea sclavie nesuferită;
Mai mult asup ă-mi nu m’amăgesc.

canta il poeta rumeno, cui la canzonetta metastasiana par venga meravigliosamente in taglio per isfogar la sazietà e il disgusto, che, svaporati i primi entusiasmi, gl’ispiravano ormai le civetterie raffinate della sua donna. E seguita, riecheggiando più da vicino il Metastasio:

S’a stins in mine flacăra toată:
Subt o mânie neadevărată,
Mai mult amorul nu e ascuns.
Daca în lipsă-ti ești pomenită,
Sau înaintea-mi de ești slăvită,
De turburare nu sunt pètruns.

Eu dorm în pace, fară de tine;
Când deschiz ochii, când ziua vine,
Nu ești dorința-mi cea mai dintâi.
Nu-mi mai însufli nici o gândire;
Fară plăcere, fără măhnire
Te las, te ’ntimpin, me due când vii.

Nici ale mele lacrimi trecute,
Nici suvenire dulci si plăcute,
Nu pot a face să te doresc.
Cât ’mi-ești de scumpă poți vedea bine;
Fară pismă, acum de tine
Chiar cu rivalu-ml pociu să vorbesc.

Oh delicatezza svanita del metastasiano:

Odi s’io son sincero,

trasportato dalla settima alla terza strofe, sotto le spoglie cenciose d’un volgarissimo: „Ben puoi vedere quanto io t’amo”! Si ammetta o no rinterpolazione di quel verso (del quale ad ogni modo riman vedova nella traduzione rumena la deliziosa settima strofe); è certo che il discreto accenno metastasiano al „rivale” viene ad esser qui appesantito e snaturato. Rileggiamo le due strofe: