Pagina:Poesie siciliane.pdf/293

102
     Fu spissu ricircatu da li Granni,
Ma sulu pri conuscirlu; poi vistu,
Chi la sua fama vola a tutti banni,
Ed iddu è curtu, laidu, e sprovistu,
Dicevanu: sta fama chi si spanni,
O nun è vera, o sedi mali in chistu;
Cussì lu maggiur numeru dicìa;
Qualch’unu raru poi lu distinguia.
103
     Ch’in un paisi, eccettuati dui,
Quattru cincu, a lu cchiù setti persuni,
Chi pensanu aggiustati, lu dicchiui
Tuttu è populu, e va ’ntra lu comuni
Curri appressu di l’autri, ne cc’è cui
Saccia far’usu di la sua ragiuni;
Ma, natu a fari numeru, nun servi,
Chi a consumari carni, frutti ed ervi.
104
     Perciò Sanciu nun appi in so retaggiu,
Chi chiddu, chi malgradu lu livuri,
Sorti nun pò negari all’omu saggiu,
Cioè campari cu lu so suduri;
Soffri l’umili statu cu coraggiu,
E fatiga indefessu di tutt’uri,
Ma non ostanti chi travagghia e stenta
Appena vusca quantu si alimenta.
105
     Pirchì sennu e fortuna sù dui cosi,
Chi uniri mai si ponnu in un mortali;
Cussì lu giustu Giovi li disposi,
Pri equilibrari la valanza eguali;
L’onestu e virtuusu avrà ’na dosi
Di paci, chi cci mitiga li mali;
Beni e ricchizzi nun avrà a catasta
Ma anchi lu pocu all’omu saggiu basta.


LA VISIONI


1
     Dica sonnu cui voli, eu juriria
Chi appi sta notti vivu ’ntra la stanza,
Da facci a facci parrannu cu mia
Lu fu bona-memoria Sanciu Panza,
Chi vai facennu, eu dissi, salvi a tia?
Vegnu, rispusi, a fari ’na crianza,
Un ringraziu ben giustu e doverusu
A cui mi à risu celebri e famusu.
2
     E di unni veni? Vegnu, riplicau,
Da l’elisj campagni, chi Minossu
Dignu di stu compensu mi trovau,
Pri avirmi in terra rusicatu l’ossu,
Li ricchi mi fuïanu pri babbau,
Tocca ora ad iddi stari ’ntra lu fossu,
Sta sorti d’ingiustizj dda ’un cci sunnu,
Ch’unu patiscia in chistu e all’autru munnu.
3
     Dda tuttu si equilibra, amicu caru,
Non rispetti di titulu e di sangu;
Nun cc’è riguardi d’impegni e dinaru,
L’almi dda vennu nudi e senza rangu,
Pri scansari lu fossu autri riparu
Nun cc’ chi un vijuleddu largu un spangu,
D’unni passanu a stentu, e a la sfuggita
Virtù meriti, e affanni di la vita.
4
     L’omu ch’è di una razza d’animali
Di mistu foru (e chistu voli diri,
Ch’è fisicu metà, metà morali)
Divi pri essenza di natura aviri
L’idia distinta di lu beni e mali,
Chist’ultima si acquista cu patiri;
E quannu ’un si à saldatu la partita,
L’equilibriu si fa ’ntra l’autra vita
5
     Ben veru chi s’ammetti e si rapporta
L’omu, chi à avutu onesti godimenti,
L’istintu di natura cci lu porta,
Nè chistu cci fu datu inutilmenti,
Ma lu morali so cci apri ’na porta
Ad aviri un’idia di li turmenti
In persuna di l’autri, ed a sti provi
Meritu acquista quannu si commovi.
6
     Ma chistu è pocu pri aviri un cantiddu
Dintr’a l’Elisi; si però succurri,
Ajuta l’infelici, oh beat’iddu!
Cui cc’è tra nui, chi ad abbrazzarlu ’un curri?
Ma lu numeru è troppu scarsuliddu
Di benefici ricchi, e raru occurri
Di vidirni a di campi qualchedunu;
Lu saturu nun cridi a lu dijunu.
7
     Ora conusciu, eu dissi, ca sì Sanciu,
Manifestu si fa lu to parrari,
Cci àju fattu l’oricchia, e nun ti scanciu
Li mutti antichi nun li poi scurdari,
Mi arriminu, ripigghia, com’un granciu,
Ma nun sù chiddu cchiù di tri dinari;
Guardami di ’nautru occhiu, comu esenti
Di carni e di ossa, ora sù tuttu menti.
8
     E agghiunci chi sta menti si la spassa
Cu Virgiliu, cu Oraziu, e Ciciruni,
Di Socrati e di Esopu nun si arrassa,
E spissu stà cu Seneca e Platuni.
Nui dda ’ntra ddi vuschitti, parti a massa,
Parti a dui, parti a tri, supra un vadduni
Scurremu, comu fussimu incantati,
’Ntra un mari di delizii e veritati.