Pagina:Poesie siciliane.pdf/292

557 cantu duodecimu 558

88
     Poi ’nautru, ’nautru appressu, e ’nautru doppu,
Tantu chi l’alma ’ntra li labbri è impinta,
La lingua di la vucca nesci troppu,
E la sua facci è già di sangu tinta;
Vidennu chiddi, chi a tuttu galoppu
Vinia la morti cu la fauci spinta.
Lu posanu di novu, cunsultannu
Novi menzi ed ajuti; Ahi comu! e quannu!
89
     Intantu l’occhi tristi, e ’nvitriati,
L’estremi friddi, e lu sugghiuzzu spissu,
Li vomiti frequenti è replicati
Aprianu di la morti lu subissu;
L’assistenti, di già disanimati,
Stannu a guardarlu con occhiu dimissu;
Sanciu a la manu la frunti appujata,
Ripeti sulu: è fatta la frittata.
90
     Cussì passau l’Eroi, l’Eroi famusu,
Chi sudau pri li palmi, e pri l’allori,
Finalmenti pri un zorbu ’ntussicusu
A la stranìa miseramenti mori;
Regna attornu un silenziu dulurusu,
Mentri Sanciu chiancìa di veru cori,
Pirchì miseria l’amicizii attacca,
Morti e prosperitati li distacca.
91
     Dati li primi sfoghi a lu duluri,
Sanciu cu l’occhi lagrimusi, e tristi;
Anima bona, esclama, tutta ciuri,
Chi mai ficu, nè pira producisti,
Chi ’mmenzu a li miserii, e li sciaguri
In te stissa di tia sempri gudisti,
Accetta, sii ’ntra l’aria, o ’ntra li sferi,
L’ultimi uffizii di lu to scuderi.
92
     Qualunqui sia lu locu unni ti trovi,
(Ch’eu ti criu a mezz’aria certamenti,
Pri li fumi e fantastici toi provi)
Sti mei sinceri avvisi teni a menti:
O friddu, o caudu, o sia bon tempu, o chiovi,
Tu lassa fari e ’un ti ’mmiscari a nenti,
Li cosi comu sù lassali stari,
Nè ti pigghiari gatti a pittinari.
93
     E si lu munnu ti pari sgarbatu,
Chinu di mali, e in tanti erruri immersu,
O cridi, l’occhiu to sii limitatu,
Chi ’un discerni lu drittu e lu riversu;
O chi si ’un piaci, a cui l’à fabbricatu,
Pinsirà da se stissu a darci versu;
O cci metti a la testa di l’affari
Cu’ àvi talenti e menzi d’aggiustari.
94
     Pensa, chi la tua morti fu immatura,
Pri aviriti pigghiatu troppu ’mpacci;
Morti, ch’ntra li morti ’un fa figura,
Pirchì nun cc’è un Eroi, pri quantu eu sacci,
Chi fussi mortu cu ’na cripatura,
Puru spincianu vàusi, e grossi tacci,
E nemmenu si leggi ’ntra l’annali
Paladinu chi avissi lu vracali.
95
     Da sta morti vulgari dunqui impara,
A rispettari l’usi d’unni vai;
Pirchì ogni nuvitati custa cara,
E nenti strinci, quann’abbrazzi assai;
Pisa prima li forzi, e poi ti vara;
Pensa la cosa avanti chi la fai;
’Nsumma si tu d’emenda sì capaci,
Ascuta, vidi, taci, e resta in paci.
96
     Dissi, ed all’autri uffizii pietusi,
Cci agghiunciu certa pompa funerali,
Ch’era adattata a li costumi e all’usi,
E a l’angustia d’un poviru casali,
La spata, l’elmu, e l’armi rancitusi
Cci li vistìu di supra tali quali;
Cun iddi ’ntra lu tumulu l’esposi;
E chista iscrizioni cci disposi.
97
     La cinniri ch’è sutta sta balata
Fu spogghia d’un Eroi di desideriu;
Chi mai sappi cunzari ’na ’nsalata,
Non ostanti pretisi in tonu seriu
Di cunzari lu munnu; allurtimata
La Parca esercitannu lu so imperiu,
Don Chisciotti riitau cripatu e mortu,
Sanciu zoppu, e lu munnu ancora è tortu.
98
     Dispostu l’epitafiu, stetti incertu
Di lasciarlu accussì lisciu, e sinsigghiu,
Di st’arti cunuscevasi inespertu,
E timia di li critici l’artigghiu,
Pensa un pocu, poi dici; àju pri certu,
Ch’è inutili sta pena, ch’eu mi pigghiu;
Qualunqui lima, ch’eu cci avissi a dari
Cu’ è criticu àvi sempri a criticari,
99
     Pirchì annu menti, ed arma chisti tali,
Comu li vucchi di li spitittati;
Cci parinu li suppi senza sali,
E li pitaggi mali assassunati;
Dicinu chi lu sfogghiu è triviali:
L’intinguletti nun sù dilicati;
E lu difettu di lu so palatu
A lu poveru cocu è incaricatu.
100
     Poi da genti chi ostentanu scienza,
Sperari applausi è un desideriu vanu,
Anzi si mustra poca conoscenza
Di l’amur propriu di lu cori umanu;
Si a na donna spijati anchi in coscenza,
Si la tali sia bedda, è un casu stranu,
Chi vi dica di sì ben chiaru e nettu;
Ma sempri cci àvi a scòpriri un difettu,
101
     Da sti riflessioni fattu arditu
Sanciu, lu so epitafiu lassa intattu;
Chi cu lu tempu poi cci fu sculpitu
’Ntra la balata sutta lu ritrattu;
Iddu poi canciau clima, e canciau situ;
Sempri poviru e saggiu, e sempri esattu;
Fu sempri ben vulutu, e ricercatu,
Ma da nessun mai gratificatu.