Pagina:Poesie siciliane.pdf/288

549 cantu duodecimu 550

32
     Stunau; scagghiau l’Eroi; ’na pena immenza
Senti ’ngastari supra di l’erruri;
Si chiama reu, si accusa, si sentenza,
Si cundanna a un perpetuu duluri;
Aimè! dici, nun meritu clemenza,
Sanciu ti l’addimannu pri favuri,
Dammi ssa mazza in testa, e leva tunnu,
Leva stu delinquenti da lu munnu.
33
     L’ammazzari li rei, Sanciu ripigghia,
È parti di carnifici e di boja;
Pri un omu onestu chista è ’na cavigghia,
Chi multu lu pregiudica, ed annoja;
Cui poi cu l’innoccenti si la pigghia,
È un mostru, pirchì a nui leva ’na gioja;
Sicchè nun cc’è mutivu, nè pretestu,
Pri cui l’omu pò all’omu essiri infestu.
34
     Almenu, l’Eroi dissi, pri prietati
Prescrivi tu ’na pena competenti
A la mia summa, e immenza reitati,
Acciò si purghi in mia lu delinquenti,
Viju ch’è giustu zoccu dumannati,
Ripigghia Sanciu, e l’avirrò presenti;
Ma prima chi la pena sia intimata,
Manciamu ca la tavula è cunzata.
35
     Cussì manciaru tutti allegramenti;
Lu sulu Don Chisciotti è adduluratu
Cchiù da l’erruri, chi da li tormenti
Di lu so pedi offisu, ed abbruscatu;
Si doli, oimè! si doli amaramenti,
Chi parrannu di beddi, avia scurdatu
Pri Dulcinia, la cara sua pupidda,
’Na parentasi apriri apposta pr’idda.
36
     Pertantu ’ntra la tavula l’Eroi
Pascennu cchiù lu cori d’amarizza,
Chi di sustanza li vudedda soi,
Stavasi mestu immenzu a l’alligrizza;
Ma quannu finalmenti vidi poi
Chi di lu vinu ’un cci nn’è cchiù ’na stizza,
E lu pranzu è sbrigatu, a tutti prega
’Na benigna udienza, e poi si spiega.
37
     Summu monarca, ed inclita regina,
E vui curtisi, e virtuusi genti,
Testimonii vi vogghiu sta matina
A lu cchiù granni di li giuramenti;
Tu, Sanciu, la profetica tua vina
Sciogghi, e prescrivi a mia sollennementi
La pena, ch’eu di tutti a la prisenza
Giuru stari a la tua saggia sintenza.
38
     Dissi, e si misi attentu ad ascutari
L’oraculu di Sanciu: Sanciu intantu,
Finutusi lu mussu di stujari,
Si susi in pedi, e dici: un veru incantu
È chistu, chi mi sforza a turmintari
Chiddu, ch’eu vogghiu beni ed amu tantu,
Ma lu bonu chirurgu a manu franca
Tagghia lu pedi pri salvari l’anca.
39
     Pertantu apri l’oricchi, o cavaleri,
Senti la tua sentenza: non cchiù guerra;
Spogghia l’armi, e per anni ed anni interi
Suda a zappari la gran matri terra;
Statti a criatu cu lu to scuderi;
Rispetta in iddu un lumi chi nun erra;
Nun ti pigghiari ’mpacci, taci e fida
In chiddu chi ti regula e ti guida.
40
     E si teni a vergogna lu zappari,
Umilia, o superbu lu to cornu,
E pensa chi l’armenti a pasculari
Fu vistu Apollu patri di lu jornu;
Chi a Cadmu bisugnatu la terra arari,
E siminari in tuttu ddu cuntornu
Li denti di un gran serpi, e nni spuntaru
Omini armati, chi si sbintricaru.
41
     E pensa chi lu granni Cincinnatu,
Ora era a frunti di li legioni,
Sustinennu di Roma lu Senatu
Contra l’interni rivoluzioni;
Or era in campu apertu destinatu
A soggiogari genti e nazioni;
Ed ora era vidutu ’ntra lu chianu
Simplici e sulu cu l’aratru in manu.
42
     E pensa chi l’aratru, e chi la zappa
Sunnu l’arti cchiù antica, e la cchiù granni;
Pirchì è la prima chi nni duna pappa,
E da la terra ogni ricchizza spanni,
E chi la genti suldatisca e vappa
Spopula li citati, a apporta danni:
Quannu la zappa l’omini susteni,
Li multiplica e abbunna d’ogni beni.
43
     Don Chisciotti a st’èsterni viritati
Stupisci e quasi estaticu l’ammira;
E vidi in Sanciu certa deitati,
Chi cci movi la lingua, e cci la gira;
A lu fini cu multa gravitati
’Nchina l’Eroi la frunti e poi suspira,
E jetta la curazza, e poi la spata,
Chi a lu capizzu so stava appizzata.
44
     E dumanna la zappa; nè l’offisu
Pedi cchiù cura, e sauta a rumpicoddu;
Ma Sanciu gravementi l’à riprisu,
Dicennu: pedi a lettu, e vrazzu ’ncoddu;
Cussì l’Eroi, chi docili s’è risu,
Ristau ’ntra un situ ripusatu e moddu,
Sin’a tantu chi l’arti, e la natura
Cci guareru la gravi scuttatura.
45
     Sanciu fratantu in so profittu misi
’Na cugnintura, chi cci vinni a tagghiu;
Cuncirtau sutta manu c’un burgisi
D’iddu, e di Don Chisciotti lu travagghiu,
E a tenuri di l’opri, e li maisi
Esigirni lu prezzu, cioè a stagghiu;
E cu st’onestu menzu e stu cuncertu
Si misi di la fami a lu cuvertu.