Pagina:Poesie siciliane.pdf/284

48
     Sacciati dunca: chi ’ntra la mia vucca
Nun si cci trova cchiù la lingua mia;
Pri vui la verità cedi, e trabucca;
E dicu cosi, oimè! chi nun vurria;
Basta, esclama, capisciu e nun sù cucca;
Cc’è ’na putenza chi mi parra in tia;
Ed eu chistu cu tutti li mei guai,
Si ti rigordi, ti l’indovinai.
49
     Appuntu, eccu l’incantu! dici Sanciu,
Ed à la sedi ’ntra la vostra testa,
’Ntra la quali cci viju un certu granciu,
Basta... mi sentu eu sulu... e ddocu resta,
Venera Don Chisciotti a primu lanciu
L’oraculu, e l’enimma; e poi protesta,
Chi menu chi capianu tutti dui,
Tantu era granni lu misteriu cchiui.
50
     Aveva intantu fattu assai caminu
La notti, e cuminciavanu a sfilari
Li genti, suggirennu a lu vicinu,
Ch’era l’ura di jirisi a curcari;
Sanciu cuncerta supra un strapuntinu
Lu patruni chi ’un voli abbandunari;
Cci rividi lu pedi, e cci lu fascia,
E allatu si jittau supra ’na cascia.
51
     Lu sonnu fidu amicu a la quieti,
Duci tregua a li guai, paci gradita
Di l’animi agitati, ed inquieti,
Ristoru a li fatighi di la vita,
Vinni, e cu l’acqua di lu ciumi Leti
Fa chi ogni trista idia resti sopita;
Ed arripara sutta l’ali soi
Sanciu abbattutu, e l’abbruscatu Eroi.
52
     Poi cu friddi solani e paparini
Cci aggrava supra l’occhi lu sigillu;
E cussì s’ingulfaru li mischini
’Ntra un sopuri gratissimu, e tranquillu;
Ma l’Eroi comu fussi ’ntra li spini,
Ogni tantu jittava un forti strillu;
Giacchì di raru natura componi
Sonnu, e duluri in placida unioni.
53
     Ma mentri chiusi avia l’occhi gravati,
Eccu senti a l’oricchia un gran fracassu
Di cursi sfrattatini e rimurati,
Di jusu susu, e di poi d’autu a bassu;
Parinu ad iddu genti assicutati,
Ch’immestinu, e chi currinu a gran passu,
E senti li ciatuni, ed è vicina
A lu capizzu so la carpiatina.
54
     Spinci la testa: e l’occhi sbarrachia;
Strinci la spata e lu brucchieri impugna;
L’ardiri, dici, nun è mortu in mia,
Benchì avissi abbruscati pedi, ed ugna;
Guarda fratantu la stanza, e talia
Di supra e sutta, si sbota, s’incugna,
Nè scopri arma viventi, eccettu Sanciu,
Chi dormi rannicchiatu comu un granciu.
55
     Pri l’estremu stupuri, e meravigghia
Mancu distingui, s’iddu è lampa o stampa!
Si stuja l'ochi, sbarrachia li gigghia;
Oimè! dici sugn’orvu, o chista è trampa!
Sentu cursi, ruini, parapigghia;
Lu focu scrusci, e nun viju la vampa?
Cussì dittu, si ferma un pezzu mutu,
Guardannu intornu attentu, e irresolutu.
56
     Si cueta lu strepitu, e l’Eroi,
Cridennu forsi chi s’avia sunnatu,
Torna di novu a dari all'ochi soi
Chiddu riposu tantu addisiatu;
Ma, distinu crudili, tu nu voi!
Appena s’era un pocu appinicatu,
Chi arrivola ’ntra l’aria a lu rumuri
Di bifari, di trumbi, e di tammuri,
57
     Apri l’occhi, si spinci, isa lu vrazzu.
La spata ’mpugna... ma nun vidi nenti;
Sanciu, o Sanciu, tu dormi, putrunazzu,
St’orribili fracassi nu’ li senti?
Chiddu a st’orrenni vuci puvirazzu
’Ntra sonnu e sonnu arrivulau talmenti,
Chi già sbalanza di la cascia ’nterra,
E grida 'nsunacchiatu: guerra guerra.
58
     Guerra guerra, l’Eroi replica allura;
Tu, Sanciu, guarda beni lu to postu;
Susteni l’ala destra cu bravura,
Giacch’iu da la sinistra nun mi spostu;
Fa coraggiu, sta forti, allerta, accura...
Sanciu trema, ma puru fa lu tostu;
Spinci un sbriguni, chi ad un cantu stava,
E paria novu Alcidi cu la clava.
59
     E dici ’nsallanutu, allafannatu;
Eccumi prontu, via chi avemu a fari?
L’Eroi ripigghia: chiàntati ordinatu
Cu liggi e disciplina militari,
Chi la vittoria à sempri sequitatu
Li disposizioni regulari
Lu postu vantagiusu e l’ordinanza
Fannu d’Astria ’nchinari la valanza.
60
     Pensa chi chista è notti a nui campali,
Sullenni, dicisiva, eccelnsa e granni,
Chi sarrà celebrata ’ntra l’annali
Cu Rubricuni, Trasimenu e Canni,
Chi la gloria è l’oggettu principali.
Paga di l’opri insigni ed ammiranni,
L’unicu beni pri cui l’omu forti
Supravivi anchi doppu di la morti.
61
     Cussì parra l’Eroi, e intantu gira
La spada nuda attornu di lu lettu;
Sanciu a vista di l’armi si ritira,
E trema di paura e di suspettu,
Si strica l’occhi, sbadagghia si strica;
Ma quannu poi s’arrisbigghiau perfettu,
Ed appi francu l’usu di ragiuni,
L’oricchi affila, e guarda pri li ’gnuni.