Pagina:Poesie siciliane.pdf/281

535 d. chisciotti e sanciu panza 536

6
     Li stissi omini saggi, e li sennati,
Chi ammiramu pri lumi, o pri prudenza,
Chisti ànnu li soi tasti, in cui tuccati,
Scappanu cu trasportu, e violenza;
E sunnu ’ntra ddi tasti disignati
Di Don Chisciotti, o d’arti, o di scienza,
O di fastu, o d’amuri, o di poetica,
Di liggi, di morali, e anchi d’ascetica.
7
     Pirchì cui troppu si trasporta, o eccedi
In qualchi passioni o bona, o ria,
Nesci di sestu, e cchiù nun si possedi,
Nè la ragiuni cci àvi ccchiù valia;
E d’unu a ’nautru erruri poi succedi
La vera stravaganza e la pazzia,
Comu li tri suggetti di la turri,
Ognunu di li quali ancora curri.
8
     Ognunu curri di li tri suggetti,
Ma lu quartu però, ch’è Don Chisciotti,
Cadìu ’nterra abbattutu, e da si stetti,
Ch’appujari lu pedi cchiù nun potti;
Sù tutti unciati, comu muffuletti,
Li jidita, e li caddi sù stracotti,
E l’oricchia tagghiata è un certu sustu,
Chi nun cedi a l’arduri di l’arrustu.
9
     Sanciu, cusutu strittu cu la porta,
Di fari un movimentu nun ardisci,
Li strani oggetti e cchiù la crozza morta
L’atrista, lu spaventa, e inorridisci;
Vola cu li pinseri, e si trasporta,
Ma nun trova la causa, nè capisci,
Comu fu, d’unni vinni sta ruina,
E la testa cci sguazza, e cci scamina.
10
     Ddocu la sua memoria cci arranca,
E cci presenta vivi in fantasia
Chiddi idei, chi quann’era carta bianca,
Lu so patruni sculpiti cci avia,
Già lu bon sensu cci vacilla e manca,
L’omu granni addiventa fitinzia,
Gia cridi a l’incantisimi, ed è chiddu,
Chi fu un tempu, quann’era picciriddu.
11
     Ahi! tantu importa ’ntra la prima etati
Quannu lu ciriveddu è come pasta
Sculpirci idei non veri, poi truvati
Chi la ragiuni a cuntrastarli ’un basta;
E pri quantu liggiti, e vi fuddati
Di esperienza, e di duttrina vasta
Non ostanti a lu scuru, o tra tristizza
S’affaccianu cu l’ultima vivizza.
12
     Sanciu dunca cadìu ’ntra lu trabuccu
Chi preparatu avìa pri Don Chisciotti,
E critti, chi lu stissu Belzebuccu
Prufittau di li corna, e di la notti
Risulvennu di fari un truccu-ammuccu
Di la peju manera, ch’iddu potti;
E chi la turri cu li petri, e tavuli
Sunnu tutti ’nvasati di diàvuli.
13
     Lu scantu, lu terruri, lu spaventu
Cci liganu li nervi a tali signu,
Chi nun pò fari nuddu movimentu,
Comu fussi ’na statua di lignu:
Cos’è, dici, stu pisu, ch’eu mi sentu?
Pirchì nun mettu a curriri, e nun sbignu?
Pirchì lu corpu miu tuttu è ligatu?
Chi cci vonn’orvi? oimè, sugnu ’ncantatu?
14
     Cussì Sanciu dicìa ’ntra lu so internu,
Mentri un silenziu mistu cu l’orruri
Tinianu di dda stanza lu guvernu,
Ch’era sparsa di sangu, e cifri oscuri;
Ma l’Eroi, chi suffria peni d’infernu,
Cerca ingannari in parti lu duluri,
Guardannu ddi ruttami pri trofei,
E cussì pasci li bizzarri idei.
15
     Gira intornu lu sguardu pri la stanza,
E lu ferma a la porta attentu, e fissu;
Cci pari di vidiri a Sanciu Panza;
Spatedda l’occhi e si li strica spissu;
Spinci la testa e poi lu coddu avanza;
O fuss’iddu, diceva ’ntra se stissu
Ma jeu dubitu, ohimè! chi zoccu viju
Nun sia chi lu miu propriu disiju.
16
     Ed in fatti mi guarda, ma nun parra;
Pari vivu, ma ’un àvi movimentu;
Chista è lusinga, lu miu senziu sgarra,
È un’umbra vana senza sentimentu,
Benchì sia stralunatu di la sciarra,
Stu lumi e stu giudiziu mi lu sentu;
Cussì l’Eroi rifletti, e ogni tanticchia
Torna a guardari, e spissi voti acchicchia.
17
     Sanciu cu la sua menti sbalurduta
Guarda ad iddu, nè l’occhi parpagghìa;
E fannu tutti dui la scena muta,
Giacchì nessunu di parrari ardìa;
Quannu a l’Eroi cc’è in menti suvvinuta
La parrata sollenni, chi cci avìa
Fattu dintra la povira casuzza
Lu cavaleri di menza-cucuzza.
18
     E chi aveva conchiusu finalmenti,
Chi l’incantu era forti a superari;
Ma chi duviasi indispensabilmenti
Prima di tuttu a Sanciu libirari,
Ch’era puru incantatu, e sapia a menti
Tuttu lu restu, chi si duvia fari
Pri cumpiri l’imprisa; e chi l’Eroi
Duvrà ubbidiri a li precetti soi.
19
     Pertantu allegru d’essiri avviratu
Quantu lu cavaleri avia predittu,
Si suspinci, ed appoja supra un latu,
Gridannu: Sanciu, oh Sanciu binidittu!
Quantu mi giuva aviriti truvatu!
Sarrai la guida mia, lu vrazzu drittu;
Mi sarrai caru cchiù di quantu fusti;
Ma si sapissi, oimè! quantu mi custi!