Pagina:Poesie siciliane.pdf/279

531 d. chisciotti e sanciu panza 532

71
     Assumma, e va nutannu lu produttu;
Poi dividi per ichisi, ed attrova,
Chi la parti è minuri di lu tutu,
Ed è quasi a cavaddu di la prova,
Lu chimicu fratantu s’è riduttu
’Ntra un angulu di càmmara, e rinova
L’esperienzi soi di varii sorti,
Cuncerta cufulari ed arma storti,
72
     Poi cala sana sana ’ntra un lammicu
La gran testa di crastu, e ’na stivala,
Chi Don Chisciotti pri costumi anticu
Sulìa purtari quannu facìa gala;
Poi lu pedi scuvertu metti a picu
Supra quasi una specii di pala
Con un focu, chi penetra lu civu,
Pri sculari lu grassu d’omu vivu.
73
     Iddu al’impedi cu ’na flemma muscia,
Tinennu un muscaloru ’ntra li manu,
Ora attizza lu focu, ed ora ciuscia,
Pri otenniri lu grassu ammanu ammanu;
Avìa sutta lu vrazzu ’na gran truscia,
Unni cc’era ’na costa e un craniu umanu,
Cu lu sigillu supra, e cu lu scrittu,
Chi dicia: vera mumia d’Egittu.
74
     Da l’àutru latu la Negromanzia,
Addubbata a la moda sua gruttisca,
Attornu d’iddu circuli facia,
E recitava formuli all’urvisca,
Pri coronari poi la magarìa,
Nesci una cutiddina assai manisca,
E a l’Eroi, manzu cchiù d’un picuruni,
Tagghia un’oricchia ’ntra lu radicuni.
75
     Soffri l’Eroi da invittu, avia juratu
Pri Dulcinia soffriri ogni tormentu;
Giacchì l’eccelsu vantu s’avia datu
Di liberarla da l’incantamentu;
Ma lu pedi, ch’è già menzu ’ngranciatu;
Lu riduci in un statu vijolentu;
Signuri mei, nun è cosa di pocu,
Si tratta di lu pedi ’ntra lu focu.
76
     Si cci presenta Scevola a la menti
Cu lu so vrazzu ’ntra la bracia viva;
Pirchì di storia ’un mendicava nenti,
Ed aveva una forti retentiva;
Pertantu soffri, e soffri invittamenti;
Ma poi lu spasmu a tali signu arriva,
E a tali signu lu divora e coci,
Chi urla comu ’na bestia feroci.
77
     Poi dicia: comu ardisciu d’usurpari
Li tituli d’Eroi, di veru amanti,
Si nun àju coraggiu a suppurtari
Chiddu chi ànnu suffertu tanti e tanti?
No sta viltati in mia nun s’àvi a dari;
Suffrirò, murirò: ma da costanti.
Dicìa belli paroli, e cosi boni,
Ma lu turmentu l’irrita, e scumponi.
78
     La custanza a lu fini lu abbannuna;
La natura era junta unni putia;
Jetta un sautu, apri l’occhi, e già s’adduna
Di dda strana, e bizzarra cumpagnia;
Vidi mostri dipinti e scurpiuna,
Storti e machini, ch’iddu ’un conuscia;
Vidi un omu ch’è ’nterra c’un quatranti;
Un friddu ciuscia luci, e un negromanti.
79
     Alluccheru, allucchiu; stupidu ammira
Lu sollenni apparicchiu, chi l’infesta;
Ma lu stupuri duna locu all’ira,
Chi cci adduma a lu cori ’na timpesta;
Curri comu ’na furia, ed urta e tira
Storti, e lammichi, e cci l’abbija ’ntesta;
Sfarda, rumpi, scarpisa, etta, strascina,
Tuttu metti in scumpigghiu, ed in ruina,
80
     Cussì quannu improvisu trasi un nigghiu
’Ntra un palummàru, mentri chi sù intenti
Li palummi cu murmuru e bisbigghiu,
A li nida, a li cuvi, a l’alimenti,
Chi li metti in disordini e scumpigghiu,
Spinna, sgranfugna, sfarda crudamenti,
Cadinu a terra l’ova, e li cuvati,
Li pinni vannu in aria sprannuzzati.
81
     S’avianu imaginatu sti tri pazzi,
Chi Don Chisciotti o pri arti, e per incanti
S’era riduttu pasta di tumazzi,
Nè putia jiri ’nnarreri, o ’nnavanti,
Poi vistu, chi riggeva a li strapazzi,
E suffria lu focu assai custanti,
Stu caratteri novu e originali
Crittiru un’opra supranaturali,
82
     Ma quannu poi lu vidinu sotari,
Comu un gran tauru, a cui tra cuda e corna
Sparanu frugareddi, e fa trimari
Pri l’ira lu sticcatu, e li cuntorna,
Spavintati si cercanu sarvari;
Cui curri, cui s’immesti, cui ritorna,
Cui sbatti a muru, cui di pettu afferra
Gradigghia o storta, e cadi a facci ’nterra.
83
     Comu ’na cumpagnia di marinari,
Sbarcati ’ntra ’na spiaggia sconosciuta,
Alzanu tenni, ed armanu quadari,
Cucinannu una ghiotta assai guluta,
Si mentri stannu già pri ministrari,
Un sirpenti l’assauta, e l’assicuta,
Sgriddanu tutti comu li balestri,
Ittannu piatti, quadari e minestri
84
     Tali si scuncirtaru ddi saccenti,
Disbrigannusi prestu da l’impacci,
Mentri tutti ddi machini e strumenti
Volanu in aria pri li facci facci;
Don Chisciotti era un dragu, era un serpenti
Cu l’occhi lustri comu li savacci;
E jetta fumu e focu pri li naschi,
Chi lu pedi abbruscatu cci dà baschi.