Pagina:Poesie siciliane.pdf/263

499 cantu ottavu 500

12
     Cussì l’aria assorbisci supra mari,
Supra li ciumi, e supra li pantani,
L’effluvii parti duci, e parti amari,
Chi unisci, accogghi, e porta auti, e luntani,
Duvi jénnuli sempri a depurari
Spargi poi pri li munti, e pri li chiani
Fra li stagiuni proprii, ed adattati
Ciumari d’acqui duci, e inargintati.
13
     Dunqui Sanciu, si á locu ’ntra li saggi,
Lu divi a la penusa sua carvana,
A li disgraziati soi viaggi,
A ’na testa sconnessa, e ad una sana;
Dunqui li guai, l’affanni, e li disaggi
(Misera, aimè, condizioni umana!)
Sù la strata cchiù brevi a la saggizza?
Verità, chi nni copri d’amarizza.
14
     La buffetta, la catrida, l’oturi,
Sù li strati, cchiù commodi, e cchiù curti,
Pri brillari, e pri fari li dutturi
’Ntra li gran compagnii, teatri, e curti,
Pri sturdiri li granni, e farsi onuri,
Ed essiri pasciuti a sfogghi, e turti;
Ma sti dotti sù poi intornu a costumi
Pianeti, chi s’imprestanu lu lumi.
15
     O comu anatri ed ochi, chi sù vaghi
Di triscari e di starisi attuffati
’Ntra ciumi e margi, ’ntra funtani e laghi,
Ma nni néscinu asciutti, e scutulati;
Ognuna d’iddi pari, chi si appaghi
D’aviri l’acqua supra, ed a li lati,
E cci va incontru sempri ardita, e linna,
Sicura di ’un vagnarisi ’na pinna.
16
     Chisti sunnu li veri sentimenti
Di Sanciu Panza, da cui l’áju apprisu,
Ed a cui deferisciu grandementi;
Ma mi addugnu, chi assai mi sugnu estisu;
Dumannu scusa a cui mi ascuta, e senti,
E ripigghiu lu filu già suspisu,
Cu riturnari allegru a lu zitaggiu,
Duvi è concursu tuttu lu villaggiu.
17
     La festa si ’un fu splendida, e baggiana,
Fu però tutta briu, tutta alligria,
Cui sona flautu, cui citarra chiana,
Cui ridi, cui gattigghia, cui pazzia;
Sanciu, chi si truvava in bona gana,
Dicia specii, sotava, e poi vivia;
Li fimmini in vidirlu accussì umanu,
L’acclamanu battennucci li manu.
18
     E dicevanu: ah dunca nun è veru,
Chi l’omu saggiu è un ursu, sforasia,
Chi cu li donni sempri stà severu,
E chi sfui lu piaciri, e l’alligria?
Eccu cca lu modellu cchiù sinceru,
Omu di briu, di bona cumpagnia,
Dici la viritati e nun dispiaci,
Cumpatisci, cunsola, e metti paci.
19
     Pressu a pocu li stissi sentimenti
Jianu girannu in vucca a li mariti,
Trattannulu di saggiu e di prudenti,
Nonostanti li sauti e li murriti;
Chi quannu sunnu in briu tutti li genti,
Comu succedi a parti unni cc’è ziti,
Chidd’omu chi stà seriu, e ’ncutugnusu,
O è malignu, o superbu, o invidiusu.
20
     Lu vicchiareddu è fora di li panni,
Chi vidi tantu briu ’ntra la sua casa,
S’accosta a Sanciu, e cu ’na festa granni
Si l’accarizza, si l’abbrazza, e vasa;
Duna manu a ’na vutti di deci anni,
E passa vinu a tutti a larga spasa;
Lu sangu vugghi, la testa quadia,
E ridi, e sauta, e brilla l’alligria.
21
     Mentri in casa li ziti fannu festa,
Fora cc’è un vugghiulizzu, un parapigghia,
Chi a tutti quanti cc’intrunau la testa,
Ed attintaru pri la maravigghia;
Ma sintennu chi crisci la timpesta,
Lu fistinu s’intorbida, e scumpigghia;
Tutti nisceru fora ’ntra la strata,
Unni chiuvía ’na gran pitruliata.
22
     Eranu circa sissanta picciotti,
Armati, cui di petri, e cui di trunza
Incalzannu l’invittu Don Chisciotti,
Longu, ed asciuttu, senza carni e ’nzunza,
Chi cu la sferra sua tirava botti
Ed iddu sulu ’mmenzu a tanti arrunza,
A signu chi fa vista di ’un curari
Li petri, chi lu vennu ad urvicari.
23
     Cca l’istoricu è un pocu trascuratu,
Pirchì ’un dichiara beni lu mutivu,
Di comu fu stu focu appiccicatu,
Ed iu di testa propria nu’ lu scrivu:
Probabili, chi alcunu triziatu
Forsi l’avissi, pirchì vidia vivu
Un sceretru cu lancia, ed elmu, e spata
Ed iddu nun suffriu la triziata.
24
     Li picciotti sù simili a li cani,
Chi quannu sunnu multi, e sunnu uniti,
Si vi abbajanu, o fannu cosi strani,
Bisogna fari vista, ca ’un sintiti,
Ma sinnò pri li strati, e pri li chiani,
Nun vi lassanu mai di dari liti,
E multu peju siti assassinati,
Facennu gestu cu vastuni e spati.
25
     Ma a l’Eroi, chi ’un supoprta musca in nasu,
Ed è avvezzu a li liti, e a li cuntrasti
Pari chi già si cci presenti un casu,
D’accrisciri la gloria a li soi fasti,
Multu cchiù, ch’è convintu, e persuasu:
Chi quantu cchiù l’ostaculi sù vasti,
Tantu cchiù (com’á lettu in middi oturi)
Crisci a l’Eroi la forza, e lu valuri.