Pagina:Poesie siciliane.pdf/257

487 cantu settimu 488

10
     Eccu chi vintu già da la stracchizza
Unita a lu gran sangu, ch’avía persu,
Si ridussi a ’na tali debolizza,
Chi cadía tramurtutu a lu riversu.
Sanciu intantu cu summa placidizza
Cogghi pateddi, in strani dubii immersu
E dici: sia balena, è sempri beni,
Quann’idda nni alimenta, e nni susteni.
11
     Quannu è chistu ci accordu a lu patruni,
Chi anchi l’Europa, l’Africa, e lu munnu
Sïanu tutti mostri, e bistiuni
’Ntra l’acqua, chi cci gira sempri ’ntunnu;
Quannu nun fannu mali a li pirsuni,
Quannu sù sodi, e ’un si nni vannu a funnu,
Quannu nni sumministranu alimenti,
Ch’importa si sù mostri o continenti?
12
     Cussì dici a se stissu; e affaccia poi
Supra lu scogghiu... oimè! quali surprisa!
Vidi la varca senza di l’Eroi,
Libera ’mmenzu l’unni, e cchiù suspisa;
L’oricchi affila, e stanca l’occhi soi,
Pri sintiri, o vidiri; nè la ’ntisa,
Nè la sua vista cci offrinu autru oggettu,
Chi un gran silenziu, e un mari chiaru e nettu.
13
     Si duna un pugnu in facci: a vinni l’ura
Dissi, muriu, muriu cui nn’appi uguali!
Cci l’avia ’nduvinatu sta vintura;
Muriu l’Eroi, e morsi tali quali!
Nun nni pò fari cchiù matri natura;
Mort’iddu, si pirdiu l’originali,
Lu veru Eroi di storii, e di romanzi
’Ntra lu ciuri muriu di li so’ avanzi.
14
     Cussì parra: e pirchì lu vulia beni,
Cci pagava di lagrimi un tributu;
Poi versu lu pasturi si nni veni,
Circannu d’iddu cunsigghiu, ed ajutu;
Lu quali spettaturi di sti sceni,
Sintia, guardava a tutti, e stava mutu,
Pirchì era ammaraggiatu immenzu a tanti
Oggetti tutti novi, e stravaganti.
15
     Ma Sanciu si cci accosta, e lu frastorna,
Dicennu àju mancatu, perdonati,
Pri li tanti ’mmarazzi ’ntra li corna;
M’àju scurdatu, a vostra Maistati,
Per autru vui sapiti, ’ntra sti jorna
Quantu scanti, e disgrazii cci sù stati;
Finalmenti ristavi spatrunatu,
Poviru, visitusu e distirratu.
16
     Bona-memoria di lu miu patruni
M’avia promissu un’isula in vivenza;
Perciò prima di móriri a natuni,
Pinsau di disculparsi la cuscenza,
M’à lassatu stu scogghiu, e stu ruccuni,
Chi di un’isula fà la quint’essenza;
La quali tantu commodu concedi,
Ca si mi curcu, affaccianu li pedi.
17
     Cu’ sà quantu cci sù, chi comu mia,
Squagghianu comu cira, addisiannu
Chiddu chi poi cc’è pesti, ed agunia
Da l’istanti medesimu chi l’ánnu!
Cussì lu bonu Sanciu riflittia;
A lu cumpagnu poi vinni cuntannu
Parti di la sua storia, e chiddu poi
A Sanciu raccuntau li casi soi.
18
     Sanciu allucchíu, e in séntiri dda storia,
Dissi: bisogna chi ’ntra l’occhi proprii
Lu patruni cci avia, bona memoria,
Dui perfetti, e sollenni microscopii,
Cci parevanu tempii di la gloria
Li casalini tutti sporchi, e improprii;
Li pastureddi re, l’umbri giganti,
Scogghi baleni, e scecchi negromanti.
19
     Dissi lu pastureddu: ora pinsamu
Un pocu a casi nostri, nun vurria
Chi nni scurassi ccà, mentri parramu.
Rispusi Sanciu: accussì pari a mia,
Ma la varca ’un è arrassu, speculamu
Un modu di tirarla cchiù a sta via;
Ed eccu l’unu, e l’autru s’applicaru
A circari lu modu, e lu truvaru.
20
     Di diversi taccagghi gruppa gruppa
Cuncirtaru ’na corda, li cui punti
Una sta ’mmanu, e all’autra si cci aggruppa
Una petra ben grossa, e insemi junti,
Di la varca la scagghianu a la puppa;
Chi a ddu pisu si ferma, e in tutti cunti
Già si senti custritta ad obbediri
A la forza di l’autri, e a lu vuliri.
21
     Accustata la varca a ddi ruccuna,
Stavanu l’unu, e l’autru titubanti,
A darisi in balía di la furtuna;
Poi vistu, chi lu mari era custanti,
E l’unna versu terra si abbanduna,
Tutti dui risoluti, vennu avanti;
Ci traséru ’ntra un sáutu, e Sanciu ’ntona:
Lu celu amicu, nni la manni bona.
22
     Ma comu fari, acciò la varca scurra,
Quannu nun ánnu rimi, e mancu vila?
Sanciu pinsannu un pocu: si succurra,
Dissi, cu sti mei cáusi di tila;
’Aju ancora un jippuni senza ’nfurra,
Ma timu, ca lu ventu si cci ’nfila,
E di trásiri, e nesciri è patruni,
Pirchì è chinu di vadi, e di sfarduni.
23
     Da lu so latu lu pasturi ancora
Cc’impiegau lu cappottu, e la casacca;
Li quali tutti poi si esponnu fora;
E l’unu e l’autru ’nzemmula s’attacca;
Fannu ’na tenna, chi capaci fora
Di mettirsi pri vila a ’na pulacca,
Multu cchiù chi scannía la causa bianca,
Comu si fussi ’na bannera franca.