Pagina:Poesie siciliane.pdf/253

479 cantu sestu 480

76
     Sanciu intantu bruciannu di disiu,
Pri sapiri st’incognitu cui fussi,
Fammi sta grazia, dissi, amicu miu,
(Giacchì nni áju li rini, e l’anchi russi,
Giacchì lu scuru è tantu, ch’ ’un ti viu)
Dimmi insumma cui sì? leva sta tussi?
L’imbriacu gridau: tacíti, o cucchi,
Sù lu regnanti di li Mammalucchi.
77
     Pri chissu, dici Sanciu, vai circannu
Li gebbii, li ciumi, e li pantani...
Ma Don Chisciotti seriu, e venerannu,
Olà, gridau, rispetta li Sovrani,
Chi spissu sconosciuti vannu errannu
Per avventuri inusitati, e strani,
Di cui nni fannu fidi a cui si sia
Li nostri libra di cavallaria.
78
     E vui, Sovranu valurusu e saggiu,
Chi o la sorti o l’amuri, o la bravura,
Vi ridussi cu nui ’ntra stu viaggiu,
Di notti, erranti, suli a la vintura,
Graditi pri ora un rispittusu omaggiu,
Giacchì in appressu dari vi procura
Provi di zelu ’ntra l’armi e li botti
L’umili vostru servu D. Chisciotti.
79
     Sanciu esclamau: Riali Maistati,
Chi ghiti in aria comu un rinninuni,
Jeu nun sacciu conusciri, scusati,
Li Re a lu scuru, comu lu patruni;
Del restu sentu farvi dd’attestati
D’un cortigianu, e di un politicuni;
A pratticarli poi nun cci áju l’arti,
Pirch’eu nun vitti Re, chi ’ntra li carti.
80
     Ma giacchì la mia sorti, fatta amica,
M’á misu un re a la spadda pri cumpagnu,
È giustu ch’imitannu la furmica,
Jeu mi mittissi l’ali a lu calcagnu;
Speru chi di sta misera e mendica
Vita, di cui mi múrmuru, e mi lagnu,
Nni vija un canciamentu, un letu fini,
Sia in grazia di la botta ’ntra li rini.
81
     Jeu nun pretennu d’essiri a la lista
Di l’impieghi, e li tituli di curti;
Sù fumi, chi m’annorvanu la vista,
E la mia vucca nun è avvezza a turti;
Jeu vogghiu ’na casuzza ben provista,
Cu li limiti soi cchiù tostu curti,
In un situ amenissimu, e cci sia
Attaccata ’na bella massaria.
82
     Disiju lu superfluu, e l’abbundanza,
Nun già pri farni sentiri lu scrusciu
A chiddi chi a lanterna ánnu la panza,
O a qualchi gintilomu afflittu, e musciu;
Nè pri fari l’enormi stravaganza
Di sarvari pri chiddi chi ’un conusciu,
Ma pri aviri lu massimu e reali
Piaciri di succurriri l’eguali.
83
     Si sensibili fussi a stu piaciri
Ogni nobili, riccu, e facultusu,
In chistu casu sì, si purria diri;
Chi si darria felicità cca jusu:
Ma tutti cosi nun si ponnu aviri;
Sanciu parrava assai giudiziusu;
Ma pri disgrazia chiddu, a cui parrava,
Era un briacu, e di cchiù runfulava.
84
     Va spargennu fratantu l’acquazzina
Lu frischiceddu di la matinata,
Chi allegru si partiu da la marina,
Annunziannu chi già l’alba è nata;
A cui fannu li nuvuli curtina
D’argentu ed oru tutta listiata,
E da li listi rutti, e pirtusati
Nescinu fasci di raggi indorati.
85
     Propagata chi fu la sua chiaria,
Si vitti Sanciu, ch’avía l’occhi fissi
Supra lu pastureddu, chi durmia;
Lu squatrau beni beni, e poi s’afflissi;
Lu fastu, e la ricchizza, chi cridia,
Vidi ch’è puvirtati, oh celu! dissi,
Si lu rignanti nun vali tri calli,
Pensa poi chi sarrannu li vassalli?
86
     Poveri Mammalucchi! a vui la Parca
Sempri, jeu criu, chi vi fila affanni;
Gira fratantu l’occhi, e la sua varca
Vidi ’ntra un mari spaziusu, e granni;
Si raccogghi, si suca, e l’occhi inarca,
E grida, oimè! autru chi ciumi, e canni;
Non ostanti la mia gran repugnanza,
Mi trovu a mari! oh celu! o stravaganza!
87
     Siti cuntenti? dici a lu patruni,
Fra brevi sarrò pastu d’un ’mmistinu,
Li progetti a lu scuru, ed a tantuni
Sempri ánnu avutu un esitu scintinu;
Chi farremu ora cca dui lumiuni,
Cu un re fallutu, chi feti di vinu?
’Ntra ’na varcuzza, chi a mari firria,
Comu ’na musca ’ntra ’na gallaria?
88
     Si veni un vinticeddu friscu, e ’ncuttu?
’Na burraschedda minima? un marusu?
Ch’avemu a fari cu stu rimu ruttu?
Facemu un fossu a mari, e jamu jusu;
Poviru mia a chi statu sù riduttu!
Si pò dari lu cchiù periculusu?
Cussì Sanciu chiancía; ma lu patruni
Era l’omu cchiù allegru, e cuntintuni.
89
     Cunsólati, coraggiu, cci dicia,
’Ai lettu mai chi morsiru annigati
L’antichi eroi di la cavallaria?
L’erranti cavaleri ammuntuati?
E puru nun cc’è, storia, o poesia,
In cui ’ntra li viaggi ’un cci sù stati
Li tempesti maritimi, e di chiddi,
Chi vi fannu arrizzari li capiddi.