Pagina:Poesie siciliane.pdf/218

409 cantu primu 410

10
     Senti, cci replicau lu nostu Eroi:
Lu tempiu di la Gloria è situatu
Supra un gran munti, e arrivari ’un cci poi,
Si prima ’un scatti, e ’un ti nesci lu ciatu;
Mentri sì vivu, di li preggi toi,
Lodatu ’un nni sarrai, ma invidiatu;
Sicchè coraggiu, teni a menti pri ora:
Che un bel morir tutta la vita onora.
11
     Comu! rispusi Sanciu, e chi scacciati!
Chi àju a muriri pri essiri onoratu?
Pirdunatimi, è grossa asinitati;
Mi sentu megghiu eu vivu sbrigugnatu,
Chi Achilli e Ulissi morti, decantati;
Pirchì eu o tintu, o pintu avennu ciatu,
La cinniri di st’omini valenti
La scarpisu, e perciò sù cchiù potenti.
12
     Ddocu ristau menzu ’nzaccatu, e quasi
Si vitti traballari ddu grann’omu;
Però nun si smarrìu, ma in boni frasi
Promisi studiari ’nautru tomu;
Turpinu ’ntra ssi punti nun cci trasi,
Amatis d’Aula, ed autri di gran nomu
Sù arditi eroi, sunnu omini valenti,
Ma ’un si picanu tantu di argumenti.
13
     ’Ntramentri si facianu sti discursi,
Sicutava la nivi, e la furtura;
E a bia di sciddicùni eranu scursi
’Ntra un munti, unni scupriasi ’na chianura,
Ddocu ’ntra ’na scuscisa, eccu cci occursi,
Chi lu sceccu di Sanciu, o pri paura,
O pri lu friddu, o pri la debiltati,
Fici una di li proprii asinitati.
14
     Sciamprau di quattru pedi, e ’ntra lu jazzu
Sciddicau quasi un migghiu duci duci;
Sanciu s’abbrazza ad iddu, e tuttu un mazzu
Jusu cun iddu ancora si ridduci;
E nivi, e scecu, e Sancu, acqua, e critazzu
Fannu un impastu, e dda nesci ’na vuci
Mesta, pietusa, afflitta, e cchiù chi jia,
Si jeva alluntanannu, e si pirdìa.
15
     Alluchíu Don Chisciotti, e di luntanu
Cci dici: ’un ti cunfunniri... stà forti...
Stenni ssu vrazzi... dunami la manu...
Ma inutili vidennu sti conforti,
Risolvi scavalcari ammanu ammanu:
Sanciu intantu è a li stritti cu la morti,
Gira... sbota... firría, scíddica, ed eccu
’Ngastáti ’ntra la nivi e Sanciu e sceccu.
16
     Don Chisciotti sbruffava pri la stizza;
Vulía daricci ajutu, e nun putía;
Cu l’occhi misuravanni l’otizza;
La scuscisa e la nivi l’impedía;
Ma lu coraggiu poi eccu cc’immizza
Una cchiù brevi, e cchiù spedita via;
Si assetta ’ntra la nivi a tagghiu appuntu
Di la lavanca, e sciddicannu è juntu.
17
     Cussì áju vistu li picciotti ancora
Cu li cäusi rutti, e un’anca liscia
Jucari ’ntra iddi a la sciddicalora
Supra marmura, o tavula chi striscia:
Lassau Sanciu di nivi un sulcu, ed ora
Don Chisciotti cci scíddica, ed alliscia,
Cci cadi ’ntesta, e cu lu so dinocchiu
A l’afflittu di Sanciu attuppa un occhiu.
18
     E chista va cu l’autri! esclamau
Afflittu e pïatusu Sanciu Panza;
Don Chisciotti però lu confornat,
Poi misi a fari leva cu la lanza
Tantu, chi di la nivi lu sgastau;
Ma di lu sceccu nun nni supravanza
Chi lu mussi, ’na oricchia, e menza testa,
Pirchì la nivi si misi pri ’mmesta.
19
     E chista è vita, chi stamu facennu!
L’afflittu Panza lacrimannu dissi,
Suli!.. spirduti!.. cca!.. ’ntra un tempu orrennu
Vurría ’na matri, oimè! chi mi chiancissi!..
È chista forsi, chi stamu scurrennu,
La strata di la gloria ’mparissi?
E si nni scatta l’arma ’ntra sta nivi,
Cui nni loda? sti ’mbrogghi cui li scrivi?
20
     Un Numi, amicu a l’Immurtalitati,
(L’Eroi seriu rispusi) ávi la cura
Mannári da pertuttu li soi Fati,
E notari ogni fattu, ogni avvintura;
Ed unni testimonii ’un cci sù stati,
Fannu li Musi parrari li mura...
Beni, ’nterrumpi Sanciu, ma sti jazzi,
Si ánnu vuci, ánnu a diri: sù dui pazzi.
21
     Chista ’un è ura cca d’argumentari,
Va, súsiti lu scecu, e poi discurri,
Dissi l’Eroi; e misi a sollevari
L’asinu, chi di nivi avía li ’nfurri;
Sanciu l’oricchia si misi a tirari;
La nivi, ch’è pistata, squagghia, e scurri;
Lu sceccu già si susi, e si ravviva,
Ma appena alzatu, fici recidiva.
22
     Sanciu Panza jittàu devotamenti
Un taroccu pantoticu, a l’usanza
Di un jucaturi, chi ’ntempu d’un nenti
Perdi tutta la summa, chi cci avanza;
Dipoi ripigghia: nun facemu nenti,
Chi stassi ’mpedi ’un cci ajáti spiranza;
Lu sangu già cci quagghia, e va pirennu...
Chista ch’è vita, chi stamu facennu!
23
     Sanciu, nun mi abbuttári, statti zittu,
Pirchì pinsirò iu pri quadiarlu,
Dissi dda cima d’omu; e accussì dittu,
Pigghia un struncuni, e metti a mazziarlu;
In verità cci fu di gran profittu
Ddu tormentu, e ddu caldu a sollevarlu;
Lu sceccu, ch’era friddu, ora già suda,
E Sanciu si lu spinci pri la cuda.