Pagina:Poesie siciliane.pdf/217

D. CHISCIOTTI E SANCIU PANZA

POEMI EROI-COMICU


CANTU PRIMU


ARGUMENTU.

     Don Chisciotti è spirdutu ’ntra timpesti;
Sanciu si agghiummaría ’mmenzu la nivi;
L’eroi tira a li Fati, e spacca testi;
E lu sceccu li colpi si ricivi;
’Ncantisimu armaliscu, in cui si vesti
Di li spogghi ’ncantati, si descrivi;
Sanciu, attirrutu di st’adornu stranu,
Lu seguita scantatu di luntanu.
1
     Musa, canta l’Eroi; già l’umbra audaci
Di D. Chisciotti mi circunna tuttu;
Ardi di sdegnu, chi Scervantes1 taci,
Di tant’autri prodizzi ’un nni fa muttu;
Cerca l’Omeru so, nè trova paci;
Si raccumanna a nui chi voli ruttu
Lu vecchiu muru, unni lu cecu obliu
’Nzoccu chiddu nun scrissi, sipilliu.
2
     Da l’autru latu lu gran Sanciu Panza
Mi parra ’ntra lu zuccu di l’oricchia;
E mi fa viva e premurusa istanza,
Chi a l’immortalità voli una ’nnicchia;
Nun vanta lu coraggiu, e l’arruganza,
Nè vanta imprisi di la sua sfirricchia,
Ma lu bon sensu unitu a un cori drittu,
E li peni, e li guai misi a profittu.
3
     Granni, e illustri memorii, chi durmiti
’Ntra li caverni di l’oscuritati,
Tempu è già, risbigghiativi, e nisciti
A visitari li futuri etati;
’Ntra lu tempiu di Gloria truviriti
Chidda, chi vi precessi autra mitati2;
Veneratila; ed eccu, ch’iu animannu
Trummi, sampugni3, vi vaju chiamannu.
4
     Da la Scizia ’ngnilata era vinutu
A cavaddu a li negghi, e a li tempesti,
L’Invernu, vecchiu rigidu e ’ngriddutu,
’Ncumpagnia di li venti cchiù molesti;
Lu celu chi di níuru era vistutu,
Surruschiannu, sfardava li vesti;
E lu fracassu cu cui truniava,
Scurria, e di munti in munti ribummava.
5
     Chiuvía la nivi sfilazzi sfilazzi;
L’arvuli eranu nudi, arripudduti;
Li ciumi duri, e condensati in jazzi;
Cadianu oceddi morti, ’ncripidduti;
Lu ventu, chi muggía ’ntra li gruttazzi,
Mittía spaventu a li campagni muti;
Tuttu era orruri, tutt’era biancura,
Mustrannu un sulu aspettu la natura.
6
     Don Chisciotti fratantu sempri invittu
Resisti a la furtura, a li jilati,
A lu sonnu, a la siti, a lu pitittu,
’Ntra nivi, e spini, e vausi sdirrupati;
Ma Sanciu Panza spavintatu, afflittu,
Ittáu ’na vuci: o genti pri pietati,
A cui mi leva di stu malu passu
Lu cuvernu di l’isula cci lassu!4
7
     L’Eroi a ’na bestemmia di sta sorti,
Ah! indignu, dissi, di purtari lanza,
Ad un miu paru tantu arditu, e forti,
Chi nun cc’è paru paladinu in Franza!
Dunca tantu timuri ài di la morti?
Dunca sì poca in mia ài tu fidanza?
Vegna, e vidrai in battagghia allurtimata,
Si pò cchiù la sua fauci, o la mia spata.
8
     Ah! signuri, signuri, cci rispusi
Sanciu, a cui cci sbattìa lu gangularu,
Cci sarrìa lu riparu a li gravusi
Soi colpi, si la fauci fussi azzaru;
Ma la fauci cu cui nni tagghia, e scusi,
È composta d’un friddu senza paru;
Poi si cci agghiunci la fami pri tagghiu,
Pri manicu lu stentu, e lu travagghiu.
9
     È veru, chi cu vui cci sù ’nsignatu,
A fari vita di porcu salvaggiu,
E cci àju ogni momentu contrastatu
Cu la fami, la siti e lu disaggiu;
Ma stari ’ntra la nivi vurvicatu,
Comu un gnucchittu ’mmenzu lu furmaggiu
Chistu mi pari pri parrari schettu,
Muriri in friddu a modu di surbettu.