Pagina:Goldoni - Opere complete, Venezia 1922, XXI.djvu/440

434 ATTO SECONDO

Cecilia. (A Bortolo, bevendo il caffè) E cussì, come vala?

Bortolo. D’incanto. La me vol ben. La xe mia. Un de sti dì ghe la fazzo domandar. Cossa diseu?

Cecilia. Sì ben, me par che la lo merita. La me piase anca a mi, son contenta.

Zanetto. Me permettela? (a Cattina, volendo prender la tazza dopo che ella ha bevuto il caffè.)

Cattina. No la se incomoda. (la dà al Caffettiere)

Zanetto. (Sangue de mi! sangue de mi! poveretto mi! poveretto mi!) (da sè, smaniando)

Cecilia. Cossa feu vu! no beve el caffè? (a Lucietta)

Lucietta. A mi el caffè?

Cecilia. Perchè no ghe deu el caffè a sta signora? (al Caffettiere)

Caffettiere. No la ghe n’ha volesto. (a Cecilia, ridendo)

Cecilia. Via, deghelo, che la lo beverà. (al Caffettiere)

Caffettiere. Vorla, siora Lucietta? (gli dà il caffè, ed ella lo beve)

Cecilia. Ti la cognossi? (piano al Caffettiere)

Caffettiere. (No vorla?)

Cecilia. (Tasi sa, no dir gnente).

Caffettiere. (Mi no parlo). (ridendo)

Cecilia. (No rider, che te traggo sta tazza in tel muso), (ridendo)

Lucietta. Tolè la tazza. (al Caffettiere)

Caffettiere. Pulito, siora Lucietta.

Lucietta. Oh se savessi, son propriamente in gioaa.

Caffettiere. El caffè lo paghela ela? (a Lìssandro)

Lissandro. No, pagherà sior Gasparo.

Caffettiere. Non occorr’altro. (prende la sua roba e parte)

Raimondo. Oh i mi sgnori, con so bona grazia mi a fazz cont che mi e la mi fiola as n’andarem.

Zanetto. Se la me permette, averò l’onor de servirla. (si esibisce di dar la mano a Cattina)

Cattina. No in verità, grazie; la daga man a so muggier che la farà meggio.

  1. Impicciata.