La Sëra (grafia moderna)
 |
Questo testo è da formattare. | |
Questo testo fa parte della raccolta Stóries e chiánties ladines (grafia moderna)XI. La Sëra.
Cun so bel sonn dʼ arjënt tler la ciampana
La fin dl de anunziëia a paisc y campagna;
Gran y picʼ, düc, patruns, la jënt mesana,
Che tan döt le de de gran fadia le soius bagna,
Tol jö le ciapel y cun devoziun grana
Salüda la oma santa, che ion stagna
Les gran ferides de jënt tormentada,
Da gran fadies y gran mai vijitada,
Le laur lasci le rî, a Maria lʼ oferta fata,
Dá liberté ales besties bëgn straciades;
Düc, bënché stanc, sʼ abini te na pata,
Les ëres bel tra dʼ ëres abraciades;
‒ Gonot valgöna pê dai vic döt mata ‒;
Na bela ciantia spo cianti a usc alzades,
Chʼ al rondenësc dales munts indorades
Y dales pizes ʼncina al cil alzades.
Cun lʼ ürʼ bel toch les vaces bëgn pasciüdes
Sʼ un vëgn a ciasa, stlinghinan bronsines
Y ciampaneles tleres o sfenüdes,
Passa dlunʼ berian por vals y por colines;
Inanter ite cun modes conesciüdes
Pici vidí, cuerc de pantan, dʼ odlines,
Petan dl cü do sö, beriëia, scricia y salta,
Che dales pëgnes lʼ ega stlüta ma alta.
De bisces n pastorëc, fosces y blances,
Arbandoná i crëp, bësa ala planöra,
Passa a bel tlap majires, ʼci parances,
Salüda, gnon a frida, valʼ tlisöra,
‒ Bun sëgn sigü, chʼ ëres nʼ é massa stances ‒;
Valʼ rî bagoc se mët ala tortöra,
Se dá, chʼ al é n spavënt a odëi, tociades
Zënza schivé les burtes sangonades.
Dai crëp de Pöz les cioures vëgn, les fines,
Salta, se ërj sö alt, lunges, indobliades,
Se dá cun reverënzes salverjines
Da besties mates de burtes cornades,
Sbalza goloses sura mürs, antines,
Rodan te pra, te ciamp les flus robades,
Ne a blastemuns ne a crisć meton averda,
Che tira, plëgn, de soius Martin che verda.
I crëp de Santa Crusc, la gran Varela,
De nëi dagnora cuerta la Tofana
De Lagació i bi crëp cun gran forcela,
Dl rî Sotsas la piza alzada y grana,
Depënc sciöch’ or da man maestra y morjela,
Cun maesté le paisc de Pera Marisana,
Boá, de Crespëna i ligri crëp salüda,
Sassongher le scerio y Colfosch, la planüda.
Chi pici pic, i bi finc le cianté lascia;
ʼCi les schirates dala coda lungia
Chir sö so alberch söi bi pëc sot valʼ dascia;
Mo la olp bëgn falza sëgn süa müsa slungia,
Lascian la tana y sü pici, che rascia
Y mord adöm döt cant cez chʼ i röia dlungia;
Le düle cun scior bur salvar se lamënta,
Por chësc gonot valʼ vedla se tormënta.