Pagina:Vocabolario del dialetto napolitano (Rocco 1882, A - CAN).djvu/182

ARR — 160 — ARR

la pipata, se mese a chiagnere e trevolejare, contanno a chillo arravuoglio de pezze tutta la storia de li travaglie suoje. Cort. Cerr. 2. 12. E de carta pigliaje no miezo fuoglio... E fece co l’arrusto n’arravuoglio. Tior. 7. 4. Si le dà n’arravuoglio De quaccosa ch’a tavola è remmaso.

Imbroglio, Confusione, Disordine, Scompiglio. Fas. Ger. 4. 51. Dinto a sti guaje e dinto st’arravuoglio. Sadd. Patr. Tonn. 2. 5. (?) N’aggrisso, no greciello, No mbruoglio, n’arravuoglio. Lor. Am. com. 1. 8. Io me sbotto si n’appuro St’arravuoglio comme va. Tior. 7. 3. Dove, addove si ghiuto, Tiempo senz’arravuoglio e senza ntrico?

Cose prese qua e là senza alcuna regola. Perr. Agn. zeff. 1. 7. Sto pasticcio o menestra o st’arravuoglio. E 6. 61. Le zegarelle fatte d’arravuoglio.

Furto, Sacco. Bas. Pent. 4. 8. p. 93. Mo che so ghiute pe quarch’autro arravuoglio.

Arre, Arri, Arrià. Voci con cui s’incitano al cammino gli animali da soma. L’ebr. arrah vale Cammina. Viol. buff. 44. Cride ca si grann’ommo, e nce vo n’arre. Cap. Son. 144. Nè cacciarele serve o ca faje arre.

Arrecattare. Lo stesso che Recattare.

Remigare a prova, a gara, come nelle regate. Fas. Ger. 15. 12. E bedeano galere e bregantine Arrecattare co boca arrancata.

Arrecchia. Orecchia. Bas. Pent. 1. 3. p. 54. Aveva fatto arrecchia de mercante. (Così la st. 1674; Porc. ha aurecchia). E 3. egr. p. 370. L’arrecchie de sentire Nove fresche. (Porc. ha arecchie). E 4. 8. p. 79. Siateme cortese de no poco d’arrecchie. (Così la st. 1679).

Arrecchire, Arricchire. Arricchire. Bas. Pent. 1. 1. p. 29. E dove faceva fonnamiento d’arrecchire la povertà soja. E 4. 7. p. 77. Ped arrecchire la casa soja de lo bene che desederava. E M. N. 3. p, 263. Dio te guardo de povere arreccute. Cerl. Clar. 1. 10. Quanta marite se so arreccute co li mierete de la mogliera! E Cronv. 2. 15. Quanta nne saccio che se so arreccute accossì. Lo Sagliem. 2.11. Pe potè fa arrecchì na cantarina. Cap. Son. 159. Le rrobbe che te fecero arricchire. Ol. Nap. acc. 4. 72. Qua casa s’è arreccuta.

Arrecciare, Arricciare. Arricciare, Increspare, Rizzare. Perr. Agn. zeff. 2. 86. Arrecciare se sente ogne capillo, E no piezzo restaje comme a cestone. Fas. Ger. 4. 30. Chiù l’arriccia lo viento e se nce spassa Nfra li belle capille. E 13. 41. Se l’arriccia la carne. Ol. Nap. acc. 2. 53. S’auza no lamiento Che li capille te facea arrecciare. E 4. 1. Arreccià te faceano li capille.

Arrecegnare. Arrecegnarese vale farsi arcigno o cagnazzo per freddo, dolore o altro che faccia contrarre il viso. Tior. 1. 4. Ad allegrare Le gente pe lo friddo arrecegnate. E 4. 21. Ma quanno le carnumme se rascagna, Pe dolore essa chiagne e s’arrecegna.

Fig. Attristarsi, Addolorarsi. Tior. 1. 26. Ca t’arrecigne, o core, e rieste affritto ec. che faje? Bas. M. N. 7. p. 210. Comme st’arma è speruta e arrecegnata.

Arrecegnire. Lo stesso che Arrecegnare.

Arrecenire. Lo stesso che Arrecegnare. Bas. Pent. 4. 2. p. 22. Trovaje chella sbentorata figliola a lietto perciato, accossì conzomata ed arrecenuta, che non aveva si no l’ossa e la pella.

Arrecentare, Arricentare. Risciacquare in acqua schietta ciò che si è lavato col ranno, come pannilini, stoviglie, ecc. Quatr. Rec. 1762. (?) Nce vide na maesta Che lava ed arrecenta. Cant. 2. 6. (?) Chi te scopa e chi annetta, Chi lava e chi arrecenta, Una fa la colata e l’autra spanne.

Fig. Abbellire, Adomare. Quattr. Ar. 88. Comm’a na stola de lo cravonaro Jereve tente, e ss’ommo de buon core Tanto v’arrecentaje, ca pe l’addore De fravole parite no panaro. (Parla alle muse).

Arrecentata. L’atto di arrecentare. Sorta di belletto, forse lo stesso che Argentata. Eust. 1. 8. (?) Le bide Nzubbeto che se soseno A sceregare e tegnere D’arrecentata e russo E cientomilia stroppole.